|
unu
Ştii,
de câte ori mă gândesc la tine, plouă sfâşietor de dulce, dureros de moale cu îngeri prin umerii mei… ca şi cum aş De câte ori Lacrimile lumii îmi acoperă sufletul,
cu iubire şi doare… Înfrânt sunt şi viu,
strigăt şi încântător sărut… Ţine-mă strâns, doi Ah! Ah, cât îmi este Cu suferinţa asta Nu mă pot Îngerii-gând
captivi într-un zâmbet… Da! Pielea ta Buzele tale Doar îngerii mei trei De câte ori de parcă, într-un fel Hai cu mine Pielea ei este ca o apă, ochii un maiestuos îndepărtat cer, limba, o flacără… Nu ezita! Nu trebuie să Doar ţine-o cinci Atunci când Când îmi zâmbeşti Deşertul Când altcineva îţi vorbeşte
universul întreg mă doare de parcă s-ar îndepărta mereu, de mine, ireparabil. şase
Unde este
gloria mea de altă-dată?… Într-o zi Te voi ţine de îţi voi
săruta buzele: „tu cea mai frumoasă dintre aripi, te port în mine”. Te port în mine secundă
de secundă prin deşertul fiinţei, odată cu fiecare răsărit pentru fiecare uimitor apus, tu, „cea mai frumoasă dintre ape”.  |