sunt bolnav de
fiinta
a respirat fluturele
acela,
mirosind a ploi de mai
si a imbratisari furate
in martie….
sunt bolnav de fiinta
a urlat cerul
acela de noiembrie
si neprivit de nimeni…
de tine sunt aproape bolnava,
a tipat iubita…
(mirosind rece-lichid
a maiestuoase zapezi)
sub alergare…
bine, bine
a siuerat ingerul,
tu, de cine esti bolnav poete?
nu cumva de mine?
nu cumva de tine?
absint
privesti in mine
de parca as fi o sticla
de absint…
nu vezi ,
nu intelegi ,
unde incepe fiinta si
unde se termina…
doar zana verde a absintului
dansand goala
si lentoarea moale
a propriilor inchipuiri
mirosind a alge
si a nisip…
iata…
aceasta este o mana
intrucatva asemanatoare tuturor mainilor ,
tuturor imbratisarilor,saluturilor ,mangaierilor
si totusi diferita…
uite viermii jucausi
si uscati ai falangelor
mele cum iti mangaie fruntea
cu suferinta si uitare…
intre privirea ta arzatoare
si uitatul meu chip
doar zana cea verde
ne mai pluteste fiintele cu alinare…
si mirosim a absint.
si mirosim a absint.
m-aş spăla în
fiecare dimineaţă
de urma săruturilor ,
a mângâierilor ,
a zâmbetelor…
până îmi dă sângele ,
până la carne ,
până la oase…
aici in universul orbitor
de simplu
al porţelanului
şi reflectării sterile ,
de câte ori mă trezesc
imi zgârii faţa cu unghiile,
îmi smulg limba ,
îmi scot ochii…
pentru a nu-mi mai amintii…
pentru a nu-mi amintii…
de aerul tare
şi atât de îndepărtat
de deasupra colţilor metalici
şi stranii ai
antenelor t.v.
batranului apolinaire
hai atinge-mă, iubito…
s
u
n
t
aici…
nu altundeva…
sunt
viu
ca
o aripă de
e
g
r
e
t
ă
şi mereu dăruind
un sens mai înalt
albastrului.
in miezul fix
al pietrelor,
populand unda
moale a marelui
fluviu,
dormind somnul oceanelor
ca un antic razboinic
strigandu-si
spaima
in arena luptei crude
cu persii…
sunt
de jur-imprejur…
adormind…
un vis
din care mereu te
trezesti
pentru un altul
mult mai bland
si mai
viu.
singur printre voi: poem of the day-definire: „ea este cea mai densa materie din lume, si cea mai lenta in acelasi timp… martor al eternitǎţii şi al ploilor vii… inainte de fiin…”
