Sintagma „poetica aerului” ar putea fi interpretată în câteva moduri diferite, dar o interpretare posibilă este explorarea calităților estetice ale aerului, precum și a semnificațiilor sale metaforice și simbolice. Din punct de vedere științific, aerul este un amestec de gaze care înconjoară Pământul și este esențial pentru viață. Cu toate acestea, aerul poate fi apreciat și pentru frumusețea și calitățile sale senzoriale. De exemplu, felul în care lumina soarelui filtrează prin aer și creează o ceață aurie în timpul răsăritului și apusului, sau felul în care o adiere blândă poate purta parfumul florilor și al copacilor. Metaforic, aerul poate reprezenta libertate, deschidere și mișcare. Este asociat cu cerul și cerurile și poate simboliza transcendența și spiritualitatea. Aerul poate reprezenta, de asemenea, incertitudine și ambiguitate, ca în sintagma „aer de mister”. În poezie și literatură, aerul a fost o temă și un simbol comun de-a lungul istoriei. De la mitul grec al lui Icar zburând prea aproape de soare cu aripi din pene și ceară, până la celebrarea poeților romantici a puterii sublime a naturii, până la lucrările contemporane care explorează impactul poluării aerului și al schimbărilor climatice asupra mediului și asupra omului. În general, poetica aerului s-ar putea referi la explorarea numeroaselor semnificații și asocieri ale acestui element omniprezent, dar adesea trecut cu vederea, și la modurile în care poate inspira și îmbogăți viața noastră artistică și imaginativă.