ea se afla mai inaintea tuturor lucrurilor…poate fi orice, oricand si oricum si poate ceva mai mult…este sensul existentei mele si a oricarui barbat in general,fara ea se pare ca nu putem trai si alaturi de ea viata ne devine uneori un dulce si dureros de bland calvar…imaginea noastra in oglinda, mama a misterului, interstitiu afectiv, strigat, lesin, foc  si apa, mereu aceeasi si intotdeauna altfel, obiect al adoratiei noastre si inteles absolut al regnului masculin in general…numai cu ea de mana putem noi invata moartea zilnica si renasterea fermecatoare de a doua zi…

…peste tot si niciunde ea ne asteapta zambind, necrutatoare si blanda, fermecate si inocente victime…

ne hraneste visele…
din noi hranind nostalgia faptului ca am putea devenii intrucatva mai blanzi, mai buni, mai intelepti…

mai ceea ce niciodata nu suntem…

dar am putea devenii…