„Poetica impermanenței” este un concept care explorează frumusețea și semnificația efemerității, schimbării și efemerității în lumea naturală și umană. Este o reflecție asupra naturii trecătoare a vieții, a inevitabilității morții și a impermanenței tuturor lucrurilor. În literatură și arte, poetica impermanenței poate fi văzută în utilizarea simbolismului, metaforelor și imaginilor care surprind natura trecătoare a existenței. De exemplu, florile de cireș în poezia japoneză sunt adesea folosite pentru a simboliza natura efemeră a vieții, în timp ce în literatura occidentală, metafora „momentului trecător” sau „trecerii timpului” este adesea folosită pentru a evoca un sentiment de efemeritate și impermanență. În filozofie, poetica impermanenței este o temă recurentă în învățăturile budiste și taoiste, care subliniază impermanența tuturor lucrurilor și importanța trăirii în momentul prezent. Acest concept a fost explorat și în etica mediului contemporan, unde ideea de impermanență este folosită pentru a argumenta pentru conservarea mediilor naturale și recunoașterea valorii vieții non-umane. În general, poetica impermanenței este un concept cu mai multe fațete care ne încurajează să apreciem frumusețea și semnificația schimbării și efemerității în viața noastră și în lumea din jurul nostru.