Există ceva profund emoționant în ambiția contemporană de a monetiza aproape orice. Omul modern privește o pădure și vede un resort. Privește o conversație și vede un podcast. Privește o prietenie și vede networking. Privește poezia și vede un formular de înscriere.Undeva, pe traseul dintre Eminescu și Instagram, dintre Rilke și stories, dintre manuscris și formularul de plată, poezia a fost invitată să participe la o ședință de branding. I s-a explicat că sensibilitatea trebuie repoziționată strategic, că inspirația are nevoie de vizibilitate, iar misterul creator poate beneficia de o donație recomandată.Nu o donație oarecare.Șaptezeci de lei.O sumă suficient de mică încât să pară simbolică și suficient de mare încât să devină interesantă.Geniala invenție a epocii este această formulare elastică: „donație recomandată”.Nu taxă.Nu bilet.Nu tarif.Donație.Cuvântul are parfum de filantropie și consistență contabilă.Participanții nu cumpără un serviciu. Ei contribuie la un ideal.Nu plătesc o activitate. Susțin cultura.Nu achită câteva ore de conversație. Investesc în poezie.Așa apare miracolul semantic prin care portofelul se golește cu sentimentul reconfortant că a făcut un gest nobil.Fenomenul este fascinant din punct de vedere antropologic.În alte domenii, oamenii cer acreditări.Dacă cineva organizează un curs de chirurgie, lumea întreabă unde a studiat.Dacă cineva predă fizică, apar întrebări despre pregătire.Dacă cineva oferă consultanță juridică, apar diplomele.În zona anumitor activități culturale apare însă o magie aparte.Competența devine un detaliu decorativ.Biografia se estompează.Experiența concretă intră într-o ceață poetică.Apare atmosfera.Apare energia.Apare comunitatea.Apare conexiunea.Apare promisiunea unei seri frumoase.Și, desigur, apare donația recomandată.Epoca noastră a dezvoltat o adevărată industrie a vagului. O economie a sugestiei. O bursă a emoțiilor unde certitudinile valorează mai puțin decât impresiile.Poezia este una dintre victimele preferate ale acestui proces.Pentru că poezia are un defect comercial grav: este dificil de măsurat.Un tâmplar face o masă.Un mecanic repară un motor.Un medic tratează un pacient.Poetul produce un obiect straniu care nu poate fi cântărit, măsurat sau verificat cu ruleta.Această ambiguitate a devenit paradisul perfect pentru comercianții simbolicului.Deodată, orice întâlnire poate deveni atelier.Orice conversație poate deveni laborator.Orice grup poate deveni comunitate creativă.Orice caiet poate deveni experiență transformațională.Iar orice experiență transformațională poate avea o donație recomandată.Poezia adevărată este probabil una dintre cele mai sărace activități umane.Nu produce profituri spectaculoase.Nu generează imperii financiare.Nu umple stadioane.Marile poeme ale lumii au fost scrise adesea de oameni care nu știau dacă vor avea bani de chirie luna următoare.Astăzi însă, poezia pare că a fost preluată de departamentul de marketing al spiritualității urbane.Primești o invitație.Vezi câteva fotografii atent alese.Observi un limbaj care plutește între psihologie populară, dezvoltare personală și mistică soft.Citești despre autenticitate.Despre exprimare.Despre vulnerabilitate.Despre explorare.Despre călătorie.Despre spațiu sigur.Uneori ai impresia că oamenii nu mai scriu poezie. Participă la ședințe de spiritism cultural unde fantoma principală este sensul.Iar sensul vine cu locuri limitate.Există și o frumusețe involuntară în tot acest spectacol.O frumusețe absurdă.Imaginea unor adulți care caută febril autenticitatea într-o lume care a transformat autenticitatea în produs comercial are ceva dintr-un tablou suprarealist.Ca și cum cineva ar încerca să cumpere spontaneitate la kilogram.Sau să achiziționeze mister cu cardul.Sau să obțină revelații în intervalul orar 14:00–18:00.Poate că adevărata poezie a prezentului nu se află în versurile scrise la astfel de întâlniri.Poate că adevărata poezie este chiar această comedie socială.Această specie uimitoare numită Homo Digitalis, care cere recenzii înainte să cumpere un prăjitor de pâine, dar suspendă orice spirit critic atunci când primește promisiunea unei experiențe culturale.Omul care studiază specificațiile unui telefon timp de trei săptămâni.Omul care compară prețurile detergentului în trei supermarketuri.Omul care citește sute de comentarii înainte să aleagă un hotel.Același om scoate șaptezeci de lei pentru o promisiune vagă despre creativitate și pleacă fericit că a investit în suflet.Secolul XXI produce multe miracole.Acesta este unul dintre cele mai elegante.Nu pentru că suma ar fi uriașă.Nu pentru că întâlnirea ar fi neapărat inutilă.Ci pentru că mecanismul din spate dezvăluie ceva profund despre epoca noastră.Trăim într-o lume în care aparența competenței generează adesea mai multă încredere decât competența însăși.În care estetica a început să concureze expertiza.În care fotografia poate înlocui argumentul.În care atmosfera poate înlocui conținutul.În care recomandarea personală poate înlocui demonstrația.Și tocmai aici apare întrebarea incomodă.Nu dacă poezia merită susținută.Desigur că merită.Nu dacă oamenii au dreptul să organizeze întâlniri culturale.Desigur că au.Întrebarea este alta.Ce anume cumpără participantul?Poezie?Cunoaștere?Tehnică?Mentorat?Experiență?Apartenență?Validare?Sau doar sentimentul plăcut că, pentru câteva ore, a stat în apropierea unei idei frumoase?Iar dacă răspunsul rămâne neclar, atunci cei șaptezeci de lei nu reprezintă prețul poeziei.Reprezintă taxa de acces într-o iluzie foarte modernă: credința că simpla proximitate față de cultură poate fi confundată cu cultura însăși.Și poate că aceasta este cea mai reușită poezie a întregii afaceri.Una care nu se scrie pe hârtie.Se scrie direct pe chitanță.

ps.

Acest text atacă mecanismul și fenomenul social, fără a face afirmații despre competența sau caracterul unor persoane anume.