Civilizația modernă a reușit performanța absolut spectaculoasă de a transforma miliardarul într-o specie de șaman digital. În trecut, profetul urca pe munte și cobora cu tablele legii. Astăzi intră pe Twitter la trei dimineața, postează un meme cu un câine criptomonedă și mută piața cu zeci de miliarde de dolari înainte de cafea.
Extraordinar progres spiritual.
Elon Musk nu mai funcționează de mult ca simplu antreprenor. Ar fi chiar nedrept să-l reducem la atât. Omul a devenit o combinație între influencer cosmic, guru motivațional pentru băieți divorțați emoțional și avatar capitalist al ideii că promisiunea contează mai mult decât realitatea.
Și aici apare una dintre cele mai frumoase malformații culturale ale epocii noastre: profetul modern nu mai este judecat după ce se împlinește, ci după cât de spectaculos sună predicția.
Marte în 2024.
Hyperloop.
Robotaxiuri.
Orașe autonome.
Colonii lunare.
Creier conectat la cloud.
Datacentere orbitale.
Fabrici pe Lună.
Dacă un scriitor SF ar publica toate astea într-o singură carte, editorul l-ar întreba dacă n-a băut accidental antigel. Dar când un miliardar le spune pe scenă, sub lumini albastre și aplauze corporatiste, ele devin „roadmap de inovație”.
Silicon Valley a inventat o formă nouă de adevăr:
adevărul pitch-uit.
Adică ideea nu trebuie să fie reală. Trebuie să fie investibilă.
Și nimeni nu mai cere rezultate concrete. Important este fluxul continuu de viitor. Omenirea consumă posibilități exact cum consumă seriale. Dacă se termină un sezon și nu s-a întâmplat nimic, apare alt trailer.
Musk este perfect pentru această epocă deoarece înțelege intuitiv psihologia colectivă a unei societăți obosite. Oamenii nu mai suportă prezentul. Prezentul e scump, deprimant și birocratic. Așa că le vinzi viitor.
Le vinzi Marte.
Le vinzi transcendență.
Le vinzi senzația că participă la ceva gigantic și istoric, chiar dacă în realitate stau în trening și urmăresc livestream-uri despre colonizarea spațiului în timp ce mănâncă noodles instant.
Asta este marea magie a capitalismului digital: produce epopee fără materie.
Și cât de frumos funcționează mecanismul psihologic. Dacă proiectul eșuează, publicul nu spune „a fost imposibil”. Publicul spune „era prea devreme”. Profetul nu greșește niciodată. Timpul greșește.
Religiile clasice aveau Judecata de Apoi mutată într-un viitor imposibil de verificat. Tech-religia face același lucru cu Marte.
Întotdeauna peste zece ani.
Mereu suficient de aproape cât să excite imaginația și suficient de departe cât să nu poată fi verificată promisiunea.
Iar masele adoră asta.
Fiindcă omul contemporan nu mai caută adevăr. Caută atmosferă. Caută senzația aceea electrică produsă de ideea că „urmează ceva uriaș”.
Și poate aici e cea mai mare ironie cosmică: într-o epocă ce se pretinde ultra-rațională, ultra-științifică și ultra-logică, oamenii cred în miliardari exact cum credeau strămoșii lor în profeți care citeau semnele în organele animalelor sacrificate.
Doar că acum semnele sunt grafice bursiere.
Și organele sacrificate sunt fondurile de pensii