Îţi aminteşti cum ai început să mori?
În clipa! Exact în clipa în care iubita
Ți-a zâmbit, crud de deasupra ceştii de
Cafea, a recunoaştere în dimineaţa
Aceea violentă a ultimului chef.
Cum ai mai început atunci să mori,
Singur, în
Chiar dimineaţa aceea mirosind
Uscat
Precum un soare bătrân si întunecat.
Atunci! Numai atunci, ai învăţat să bei
Erzaţul amar si negru al uitării de sine din
Mâinile rapace si totuşi calde, ascuţite
Şi totuşi blânde ale iubitei.