fara sa atingi
pamantul
fara sa vezi lumina
zilei,
locuind in colturi,
o creatura a umbrei,
nenumit
si fara chip…
pamantul
fara sa vezi lumina
zilei,
locuind in colturi,
o creatura a umbrei,
nenumit
si fara chip…
in miezul fix
al pietrelor,
populand unda
moale a marelui
fluviu,
dormind somnul oceanelor
ca un antic razboinic
strigandu-si
spaima
in arena luptei crude
cu persii…
sunt
de jur-imprejur…
adormind…
un vis
din care mereu te
trezesti
pentru un altul
mult mai bland
si mai
viu.
Ca umbra sau ca visul. Şi durereMai nemiloasă pieptul meu încinseşi-aşa mă jăluii atunci la dânsa:"De ce nu-mi stai după dorinţă, mamă,Să te cuprind, ca noi şi-n lumea morţiiÎmbrăţişaţi, prea multa noastră jaleS-o potolim? Ori îmi trimise-o umbrăA morţilor crăiasă, ca mai tareSă plîng şi să mă vaiet după tine?"Homer, Odiseea, Cîntul XI, 270este frumos cum scrii şi tu, pentru că a fost"mult mai blandsi maiviu."La Homer, în special la Ulise, eroismul primează.