Există epoci care ridică catedrale. Există epoci care construiesc imperii. Epoca noastră deschide centre comerciale peste ruine și întreabă dacă tragedia vine cu discount.Așa arată începutul secolului XXI privit fără filtrele de Instagram ale geopoliticii. O lume în care fiecare conflict trebuie monetizat, fiecare criză trebuie securitizată, fiecare tragedie trebuie împachetată într-un prospect de investiții suficient de atractiv încât să poată fi prezentat unui consiliu de administrație.Războaiele au avut întotdeauna dimensiuni economice. Istoria este plină de imperii care vorbeau despre glorie în timp ce calculau profitul. Diferența este că măcar aveau decența de a ascunde registrul contabil în spatele steagurilor.Astăzi contabilitatea a urcat direct pe scenă.Generalii sunt înlocuiți de consultanți.Diplomații seamănă cu brokeri.Pacea ajunge să fie prezentată ca un produs financiar cu randament atractiv.În această nouă metafizică a profitului, harta lumii începe să semene cu o tablă de Monopoly. Frontierele devin linii de cost. Statele se transformă în active. Populațiile apar ca statistici într-un raport PowerPoint. Morții rămân note de subsol.Este poate cea mai sinceră formă de cinism inventată vreodată.În trecut, marile puteri pretindeau că luptă pentru civilizație, libertate, progres sau destin istoric. Astăzi, discursul devine atât de pragmatic încât aproape că admirăm lipsa de ipocrizie.Dacă totul este o afacere, atunci și pacea devine o afacere.Dacă totul este tranzacție, atunci și războiul devine un activ negociabil.Dacă totul are preț, singura întrebare rămasă este cine încasează factura.Aici începe marele paradox al lumii contemporane.În fiecare săptămână apar pe internet profeți digitali care explică universul prin energii cuantice, vibrații cosmice și alte produse ale unei industrii spirituale care transformă ignoranța în model de business. Unii vând iluminare. Alții vând detoxifiere karmică. Alții vând prosperitate prin frecvențe miraculoase.Publicul râde.Pare absurd.Pare ridicol.Și totuși, aceeași societate acceptă cu o uimitoare seninătate o altă magie, mult mai influentă și infinit mai concretă: credința că interesul economic va îmblânzi instinctele imperiale ale statelor.Aceasta este poate cea mai populară superstiție a epocii.Convingerea că o conductă valorează mai mult decât o doctrină militară.Convingerea că un contract poate înlocui o frontieră.Convingerea că o investiție suficient de mare poate neutraliza ambițiile unui regim.Istoria privește această idee cu un zâmbet obosit.Pentru că istoria a mai văzut filmul.L-a văzut înainte de 1914.L-a văzut înainte de 1939.L-a văzut ori de câte ori elitele economice au confundat interdependența cu pacea garantată.Bursa are multe calități.Clarviziunea morală nu figurează printre ele.Problema apare atunci când această logică economică începe să aspire la statutul unei religii universale.Și exact asta pare să se întâmple.În noua teologie corporatistă, investitorul ia locul diplomatului. Contractul înlocuiește tratatul. Profitul devine criteriu moral. Iar pacea este evaluată după potențialul de creștere al piețelor.Sună grotesc.Sună exagerat.Sună ca o satiră.Numai că realitatea ultimilor ani a demonstrat o capacitate remarcabilă de a depăși orice satiră.Trăim într-o lume în care milioane de oameni discută despre geopolitică folosind același limbaj cu care compară telefoane mobile.Ce variantă oferă randament mai bun?Care este costul oportunității?Unde există potențial de creștere?Unde poate fi valorificat activul?Din această perspectivă, războiul devine doar o perturbare temporară a pieței.O paranteză.O problemă logistică.Un obstacol birocratic.În fundal rămân orașele bombardate, refugiații și cimitirele.Detalii operaționale.Societatea contemporană produce o specie aparte de tehnocrat. Omul care poate calcula impecabil rentabilitatea unei investiții și care privește drama umană cu aceeași expresie neutră cu care analizează fluctuațiile prețului gazului natural.El nu este un monstru.Monștrii sunt rareori eficienți.Este doar produsul perfect al unei civilizații care confundă permanent valoarea cu prețul.Aici apare adevărata întrebare filosofică.Ce se întâmplă cu o cultură atunci când toate lucrurile devin negociabile?Ce se întâmplă atunci când până și pacea este evaluată prin prisma rentabilității?Ce se întâmplă atunci când vocabularul contabil cucerește teritoriul moralei?Poate că răspunsul se vede deja.Se vede în felul în care orice tragedie este urmată aproape instantaneu de o analiză economică.Se vede în felul în care războaiele sunt comentate ca fluctuații bursiere.Se vede în felul în care lumea începe să vorbească despre teritorii ca despre parcele disponibile pentru dezvoltare.Antropologii viitorului vor privi probabil această epocă cu aceeași fascinație cu care noi privim ritualurile antice.Vor observa cum oamenii se închinau simultan algoritmilor, piețelor și influenței.Vor observa cum fiecare tabără își construia propriile mitologii.Unii credeau orbește în salvarea adusă de comerț.Alții credeau orbește în conspirații omnipotente.Unii vedeau pretutindeni îngeri ai pieței.Alții vedeau pretutindeni păpușari invizibili.Realitatea continua să fie alcătuită din interese, putere, frică și oportunism, aceleași materiale din care este construită politica de mii de ani.Poate tocmai de aceea lumea pare atât de obosită.Nu din cauza războaielor.Războaiele au existat mereu.Oboseala vine din spectacolul permanent al justificărilor.Din limbajul steril care transformă tragedia în strategie.Din prezentările elegante care împachetează interese brute în formule sofisticate.Din această capacitate aproape artistică de a transforma orice dramă într-un produs prezentabil.Iar atunci când praful se așază, când discursurile se termină și când luminile conferințelor se sting, rămâne aceeași întrebare veche cât istoria:Cine câștigă?Și cine plătește?Restul reprezintă decor.Decor foarte scump.Decor foarte sofisticat.Decor suficient de elegant încât să ascundă pentru o vreme faptul că, în spatele tuturor teoriilor, strategiilor și planurilor grandioase, omul continuă să practice cea mai veche ocupație politică din lume: transformarea suferinței altora într-o oportunitate.