Aș începe cu A…

Aș sfârși cu ALBASTRU…

…pentru că asistăm la un ceremonial al cuvintelor îmbrăcate parcă într-un înveliș sonor ce răsună ca o spadă  scoasă din teacă . Este un joc al echilibrului dintre tonalitățile interioare și capacitatea de a face abstracție de amprenta unui prezent fără chip .

Luciditatea dureroasă a tragicului , apetitul contorsionat al sentimentului acut de celălalt, într-un indefinit al neliniștii, dezvelesc,  într-o surprinzătoare trăire, naivitatea măștilor cotidiene pe care autorul le combină atât de sarcastic într-un spectacol inefabil

Andrei Slăvuțeanu

….

„A are albastru” şi sunetul primordial

„A are albastru” debutează, surprinzător pentru un text poetic, mai ales unul „de dragoste”, cu o expunere de idei; urmează versuri de autentic lirism, vibrând de emoţie; însă subzistă o structură conceptuală, permanent sunt puse probleme din afara „sferei dragostei”, sau aparent din afară; ba unele versuri au numai un astfel de conţinut; în plus, „armătura” conceptuală este susţinută de cele cinci „carpiene”. Această structură îmi aminteşte de simbolismul tradiţional al ţesăturii, ideile directoare fiind „urzeala”, iar lirismul care învăluie totul, „băteala”. Iar ele se îmbină frumos, firesc, verific, rezultând un text de o certă „organicitate”. O analiză a lui nu ar face decât să destrame „ţesătura”. Prin urmare, lăsându-i cititorului bucuria lecturii, voi încerca doar să îi propun posibile repere de interpretare.

Malciu Denis