Conjur lumina să
Mi se închine…
Sunt suma exerciţiilor languroase
Ale secundelor
Lovind exploziv şi luminos
Fiecare particulă
De materie…
Tu eşti mai înainte de
Toate
Frumoasă…
Tu eşti mai înainte de toate
Suma morţilor violente
Ale fiecărei secunde
Strivindu-se luminos
De pietrele cărnii tale…
Tu eşti mai frumoasă
Decât clipa
Şi mai luminoasă
Decât soarele…
Eu sunt
O prelungire visătoare
A privirii…
Locul transparent de intersectare
Între lumină şi timp.
O amintire, un vis.
Nu poţi pretinde cum că viaţa ar fi fost o curvă cu tine, îşi spuse el, privind cu oarecare scârba semnele trecerii timpului pe chipul său răvăşit de desele nopţi pierdute în fața zeilor alcoolului.
Hai, roiu, hârăii el, mângâind barbă ţepoasă crescută de vreo trei zile, cineva acolo în noapte te aşteaptă, şi nu este bine să-L lăsăm să aştepte…
Totuşi o ultimă ţigară, şi zâmbetul cald, inocent al ultimei iubite… totuşi mângâierile târzii ale prietenilor mei…
Pierdut în Oraşul sterp de sârmă ghimpată şi beton, cu înfrigurare silueta lui parcă boanta, pierdută, neclară reflectându-se precum o nălucă în asfaltul ud…
Estompându-se precum o remuşcare.