Cândva, bunul-simț era o virtute domestică. Nu se făcea caz din el — ca aerul, exista și îl respirai fără să-l remarci.
Astăzi, a dispărut. A fost înlocuit de „autenticitate”, acel pretext sub care oricine are voie să fie prost-crescut, agresiv, vulgar sau pur și simplu obositor.
Trăim într-o lume unde lipsa de maniere e considerată curaj, iar tupeul — un act de rezistență culturală.
Bunul-simț a murit discret, fără fast, înlocuit de sloganuri despre „a fi tu însuți”.
Decartes ar fi notat în jurnal: „Omul modern nu mai caută sensul, ci like-ul.”
Un cinic ar fi adăugat: „Nu există nimic mai periculos decât un idiot care se crede sincer.”
Iar Leonardo da Vinci, probabil, ar fi pictat în locul Mona Lisei un individ care-și face selfie cu bunul-simț decedat în fundal.
Ne-am sofisticat suficient cât să confundăm lipsa respectului cu „opinie personală”.
Să nu mai salutăm — pentru că e „demodat”.
Să întrerupem conversațiile — pentru că „avem ceva de spus”.
Să ne băgăm în față — pentru că „viața e o competiție”.
Și astfel, dintr-o specie socială, omul a devenit o unitate de ego în mișcare, care crede că lumea i se cuvine pentru simplul fapt că respiră.
Nu e de mirare că politețea a devenit subiect de nostalgie.
O vezi uneori — rar, ca o floare crescută printre betoane — când cineva ține ușa altcuiva sau spune „mulțumesc” fără un motiv ascuns.
Și atunci ți se pare un gest extraterestru, o relicvă dintr-o epocă în care oamenii se ascultau, nu se aplaudau.
Să fim sinceri: trăim într-un zoo moral.
Fiecare urlă din propria cușcă digitală, convins că are dreptate.
Bunul-simț, cu vocea lui calmă și discretă, a fost alungat.
Nu face rating. Nu dă trafic. Nu are filtru bun pentru Instagram.
Așa că l-am uitat.
Și totuși, ironia e că, fără el, civilizația devine doar un decor frumos pentru barbarie.
Ca un muzeu care expune valori pe care nimeni nu le mai practică.
Îi aducem flori bunului-simț în discursuri și îi punem lumânări în comentarii, dar nimeni nu-l mai trăiește.
A murit de ridicol, sufocat între un citat motivațional și o reacție de „haha”.
Într-o lume cu atâta „autenticitate”, adevărata rebeliune ar fi să fii decent.
Să nu înjuri. Să nu urli. Să respecți.
Dar, vai, ce plictisitor! — ar zice influencerii.
„Decența nu face engagement.”
Exact, dar făcea oameni.