sau despre civilizația care a pus plase la ferestre ca să împiedice muncitorii să sară și a numit asta grijă pentru bunăstarea angajaților
Există un iPhone în buzunarul tău și există mâinile care l-au asamblat — și distanța dintre cele două existențe e atât de mare și atât de deliberat menținută încât a devenit invizibilă prin normalitate, absorbită în prețul de cumpărare ca un cost extern care nu apare pe nicio linie din contabilitate. Mâinile care l-au asamblat aparțin unor tineri muncitori din Shenzhen, China, care lucrau în fabricile Foxconn în ture de douăsprezece ore, în dormitoare comune, cu salarii care acopereau supraviețuirea și cu o presiune a liniei de producție calibrată să extragă maximum din corpul uman înainte ca corpul uman să poată extrage minimum din existența proprie. Unii dintre ei au decis că nu mai pot. Au ales fereastra. Fabrica a pus plase. Jobs, întrebat despre asta, a declarat că Foxconn de la Shenzhen este destul de drăguță, au piscine și spații de recreere. Aceasta e fraza. Aceasta e tot ce a ales să spună. Plasele anti-sinucidere și piscinele drăguțe — unul adevărat, celălalt adevărat, și totuși distanța morală dintre ele e toată distanța dintre a recunoaște că ceva e complet în neregulă și a alege să nu o faci.
Cincisprezece sinucideri la Foxconn în 2010. Cifra a produs articole, documentare, anchete jurnalistice, presiune din partea organizațiilor de drepturile omului, declarații ale activiștilor. A produs și plase — rețele metalice instalate de-a lungul clădirilor fabricii pentru a prinde corpurile celor care săreau, înainte ca ele să atingă pământul. Plasele sunt poate cel mai onest comentariu arhitectural pe care o corporație l-a făcut vreodată despre propriile condiții de muncă — pentru că plasele spun, în limbajul obiectelor, ceea ce comunicatele de presă nu pot spune în limbajul cuvintelor: că există oameni în această clădire care preferă moartea față de continuarea muncii în ea, și că soluția aleasă e să împiedicăm fizic moartea, nu să schimbăm condițiile care o produc. E o soluție de o logică impecabilă și de o cruzime structurală pe care nicio plasă nu o poate suspenda.
„Destul de drăguță, au piscine. Fraza aceasta, rostită de un om cu zece miliarde de dolari despre o fabrică în care muncitorii instalaseră plase anti-sinucidere la ferestre, e cel mai comprimat exemplu de cinism social din istoria Silicon Valley. Nu pentru că e mincinoasă. Pentru că e selectiv adevărată în cel mai deliberat mod posibil.”
Externalizarea producției în China — decizia care a transformat Apple din producător în brand pur, din companie care face obiecte în companie care imaginează obiecte pe care alții le fac — a fost prezentată public în limbajul eficienței economice și al competitivității globale, limbaj corect în termenii lui și complet opac față de ce se află dedesubt. Dedesubt se află un calcul simplu: că forța de muncă ieftină din Shenzhen poate fi utilizată la un cost pe care nicio forță de muncă americană nu l-ar accepta, că costul mai mic produce marjă mai mare, că marja mai mare produce valoare pentru acționari, că valoarea pentru acționari produce bonusuri pentru executivi, că bonusurile pentru executivi sunt mult mai mari decât orice investiție în îmbunătățirea condițiilor de muncă din Shenzhen ar putea fi. Calculul e eficient. E și o alegere morală — alegerea de a trata muncitorii dintr-o parte a lumii ca factori de producție mai degrabă decât ca ființe umane cu drepturi egale la condiții de muncă decente. Alegerea e sistematică, nu accidentală, și produce în timp sistematic exact tipul de consecințe pe care Foxconn le-a documentat cu plasele ei metalice.
Pseudo-etica corporatistă — acea disciplină care a produs concepte ca CSR, sustainability reports, ethical supply chain și care produce rapoarte anuale de responsabilitate socială în timp ce lanțul de aprovizionare continuă să funcționeze după aceleași principii care au produs raportul — s-a ocupat de criza Foxconn cu instrumentele ei caracteristice. Audituri independente anunțate. Coduri de conduită pentru furnizori implementate. Rapoarte despre progresele înregistrate publicate. Conferințe de presă cu angajamentul de a îmbunătăți. Îmbunătățiri reale, parțiale, suficiente pentru a reduce vizibilitatea problemei sub pragul care produce presiune publică, insuficiente pentru a elimina structura care a produs problema. E gestionarea crizei de imagine, nu rezolvarea crizei morale. Distincția e esențială și e sistematic ignorată de toate rapoartele de sustenabilitate din industrie, inclusiv ale Apple.
Ontologic, plasa anti-sinucidere e o soluție care recunoaște problema și refuză să o rezolve. E forma materializată a cinismului structural — accept că oamenii vor să sară, împiedic fizic săritura, continui producția. Soluția nu e pentru om. E pentru linia de producție.
Mistica produsului Apple — acea legătură emoțională profundă pe care compania a construit-o cu consumatorii săi prin decenii de marketing care asocia iPhone-ul cu creativitate, libertate, individualitate, Think Different — a funcționat ca scut față de consecințele Foxconn cu o eficiență pe care niciun departament de PR nu ar fi putut-o produce prin efort direct. Consumatorul care și-a construit identitatea în jurul unui produs nu poate accepta că produsul e parțial construit pe suferința altora fără ca identitatea sa să fie amenințată — și amenințarea identității produce apărare, produce negare, produce căutarea de contra-argumente, produce exact ecosistemul de conținut pe care rețelele sociale îl amplifică: dar și alte companii fac la fel, dar China are standarde diferite, dar Foxconn plătește mai mult decât alternativele locale, dar piscinele. Piscinele. Revin mereu. Ca și cum existența unei piscine ar fi un răspuns moral la existența plaselor anti-sinucidere în aceeași clădire. Ca și cum infrastructura de recreere ar echilibra ecuația umană a celor care au ales fereastra.
Rețelele sociale au produs în jurul Foxconn același ecosistem bifurcat pe care l-au produs în jurul tuturor episoadelor din seria Jobs — o tabără care citează sinuciderile și plasele și condițiile de muncă și declarația cu piscina și o altă tabără care produce contraargumente cu o consecvență și o viteză care sugerează că identitatea lor e investită în apărarea subiectului. Algoritmul a descoperit că conflictul produce engagement și că engagementul produce venituri și că prin urmare Foxconn ca subiect e profitabil pentru platformele pe care îl discutăm, indiferent de direcția discuției. Există o ironie deasă în faptul că discutăm pe iPhone despre muncitorii care au asamblat iPhone-ul în condiții care i-au determinat pe unii să aleagă moartea. Ironia e disponibilă oricui vrea să o vadă. Puțini vor.
„Prețul unui iPhone include materialele, asamblarea, marketingul, profitul Apple și marja Foxconn. Nu include costul uman al condițiilor de producție. Costul acela e externalizat — plătit de muncitorii din Shenzhen cu sănătatea, cu somnul, cu demnitatea, și uneori cu viața. Externalizarea costurilor umane e cea mai profitabilă inovație a capitalismului global.”
Conspirația anti-Apple — prezentă în ecologiile digitale ale activiștilor și ale concurenților și ale celor care au ales Android ca identitate tribală — produce uneori o imagine în care Apple e singura sau principala companie responsabilă pentru condițiile Foxconn. Asta e incorect și util de corectat nu pentru a apăra Apple, ci pentru că falsul în acuzație slăbește acuzația reală. Samsung, Sony, Microsoft, Dell — toate externalizau producție în condiții similare. Foxconn producea pentru toți. Problema nu e Apple, e un model economic global care tratează forța de muncă ieftină ca resursă neepuizabilă și condițiile ei de trai ca externalitate acceptabilă. Jobs e responsabil în cadrul acestei probleme mai largi — responsabil pentru că a minimalizat, pentru că a vorbit de piscine când oamenii săreau pe ferestre, pentru că a ales să nu folosească puterea financiară și reputațională enormă a Apple pentru a impune standarde mai înalte unui furnizor dependent de contractul Apple pentru supraviețuire. Putea. A ales piscinele.
Poetic, iPhone-ul în mâna ta și plasele anti-sinucidere la ferestrele Foxconn formează un diptic pe care nicio publicitate Apple nu l-a juxtapus niciodată și pe care mintea consumatorului refuză să îl juxtapuie pentru că juxtapunerea produce o disonanță cognitivă cu consecințe practice incomode — ar trebui să faci ceva, să cumperi altceva, să te informezi, să presezi, să alegi diferit. Disonanța nesoluționată e mai confortabilă decât disonanța soluționată. Prin urmare rămâne nesoluționată, și iPhone-ul rămâne în buzunar, și plasele rămân la ferestre, și Jobs rămâne pe poster, și muncitorul din Shenzhen care a asamblat dispozitivul pe care îl citești acum nu apare în nicio iconografie a epocii digitale, nu are chip public, nu are voce amplificată, nu are poster. Are plasa.
Jobs a ales să vorbească de piscine. Alegerea aceasta — rostită public, documentată, niciodată retractată, parte din înregistrarea istorică a relației lui cu consecințele umane ale modelului de producție pe care l-a ales — e poate cel mai tare argument împotriva mitului romantic al gânditorul lucid și al vizionarului compasiv. Vizionarul care schimbă lumea și care vede în criza sinuciderilor la fabrica lui de producție în primul rând piscinele nu e un vizionar cu unghiuri moarte. E un om care a ales să nu vadă. Diferența e toată diferența. Unghiul mort e o limitare. Alegerea de a nu vedea e o decizie. Deciziile au consecințe morale pe care posterul nu le absoarbe, oricât de bine e fotografiat turtleneck-ul negru.
Foxconn continuă să producă iPhone-uri. Condițiile de muncă s-au îmbunătățit parțial sub presiunea publică, a auditurilor și a angajamentelor Apple. Plasele anti-sinucidere sunt încă la ferestrele unor clădiri. iPhone-ul 16 a primit recenzii excelente pentru camera foto. Cele două fapte coexistă în aceeași realitate, în aceeași zi, pe aceeași planetă. Sunt disponibile simultan pentru oricine vrea să le citească împreună. Puțini le citesc împreună. Ecranul telefonului e prea frumos ca să îl privești prin plase.