sau despre singurul adversar pe care câmpul de distorsionare a realității al lui Steve Jobs nu l-a putut convinge că nu există
Există un moment în viața lui Steve Jobs în care toate mecanismele care îl făcuseră extraordinar s-au întors împotriva lui cu precizia unui sistem bine proiectat care funcționează exact conform specificațiilor, în direcția greșită. Câmpul de distorsionare a realității — termenul pe care colegii de la Apple îl inventaseră pentru a descrie capacitatea lui de a convinge oamenii că imposibilul era posibil, că termenele imposibile erau respectabile, că produsele pe care nimeni nu le ceruse deveneau necesare — câmpul acesta funcționa în 2003 fără niciun defect tehnic. Problema era că de data aceasta subiectul câmpului era Jobs însuși, că obiectul distorsionat era realitatea medicală a unui cancer pancreatic diagnosticat, că alternativele la care se recurgea în locul chirurgiei recomandate de oncologi erau diete vegane, acupunctură și sucuri de fructe, și că cancerul — spre deosebire de angajații din lift, spre deosebire de echipa MobileMe, spre deosebire de orice om sau instituție cu care Jobs interacționase în viața lui — nu asculta de câmpul de distorsionare. Cancerul nu era impresionat de carisma. Celulele maligne nu aveau un șef a cărui aprobare să o caute. Biologia nu negociază.
Nouă luni. Atât a durat refuzul. Diagnosticul a venit în 2003 — o tumoră neuroendocrină pancreatică, formă rară, cu rată de supraviețuire semnificativ mai bună decât adenocarcinomul pancreatic obișnuit dacă e tratată chirurgical prompt. Oncologii au recomandat operația. Jobs a refuzat. Familia a implorat. Prietenii au presat. Medicii au explicat cu toată claritatea disponibilă că fereastra terapeutică e limitată, că celulele maligne nu au program de așteptare, că tumora care azi e operabilă mâine poate să nu mai fie. Jobs a ascultat, a evaluat, a decis că știe mai bine. A ales sucurile. A ales acupunctura. A ales dieta. A ales să aplice față de propriul corp același mecanism pe care îl aplicase față de orice realitate incomodă în viața lui profesională — negarea ei, înlocuirea cu o versiune mai convenabilă, convingerea că voința și viziunea pot substitui orice constrângere obiectivă. Funcționase cu produsele. Nu funcționează cu oncologia.
„Câmpul de distorsionare a realității a convins angajați că pot livra în imposibil, a convins consumatori că au nevoie de ce nu știau că vor, a convins boarduri că Jobs are dreptate când nu are. N-a convins niciodată o celulă canceroasă să redevină sănătoasă. Biologia e singurul interlocutor pe care l-a întâlnit care nu citea prezentările.”
Pseudo-medicina alternativă — în care Jobs și-a plasat speranțele cu aceeași convingere cu care îi convinsese pe alții să și-o plaseze în viziunea lui — e un ecosistem fascinant în perversitatea lui specifică. Ea există la intersecția dintre dorința umană autentică de a controla ce nu poate fi controlat și industria care vinde această iluzie de control la prețuri de obicei proporționale cu disperarea cumpărătorului. Dieta vegană nu vindecă cancerul pancreatic — asta e o propoziție cu acoperire științifică solidă, replicată, consistentă. Acupunctura nu are efect documentat pe tumori neuroendocrine pancreatice — idem. Sucurile de fructe nu au proprietăți oncolitice demonstrate — idem. Toate aceste lucruri erau știute de medicina anului 2003. Jobs le știa la nivel intelectual — era un om informat și inteligent care avusese acces la cei mai buni medici disponibili pe bani nelimitați. A ales să nu le aplice. A ales narațiunea alternativă — că corpul se poate vindeca singur dacă i se dau condițiile potrivite, că medicina convențională e prea invazivă, că există căi de vindecare pe care știința oficială le ignoră din inerție sau din interese farmaceutice. E narațiunea conspiraționistă față de propriul diagnostic — convingerea că știi mai bine decât oncologii tăi ce are nevoie tumora ta.
Mistica wellness-ului — precursorul ei din anii 2000, dietele macrobiotice și curentele de medicină holistică pe care Jobs le frecventase încă din tinerețe, de pe vremea în care trăia în comune hippy și experimenta cu diete extreme ca formă de control și de puritate — a intrat la un moment decisiv în conflict direct cu medicina bazată pe dovezi. Nu e un conflict nou și nu e specific lui Jobs — e conflictul dintre certitudinea consolatoare a alternativului și incertitudinea onestă a științei, dintre soluția care spune controlezi corpul prin ce mănânci și medicul care spune avem o fereastră chirurgicală și trebuie să acționăm acum. Certitudinea consolatoare câștigă în mod repetat față de incertitudinea onestă, mai ales când pacientul e un om obișnuit să câștige față de orice adversar și să convingă orice interlocutor că are dreptate. Jobs nu pierduse niciodată o bătălie de convingere. A crezut că nu va pierde nici aceasta.
Ontologic, a refuza tratamentul medical al unui cancer operabil e o formă de omnipotență devenită autodistructivă — credința că ești excepția de la regulile pe care le aplici tuturor celorlalți, inclusiv de la regulile biologiei. Excepționalismul față de angajați l-a servit bine. Excepționalismul față de oncologie l-a ucis mai repede.
Canalele media au acoperit boala lui Jobs cu o delicatețe pe care nu o rezervaseră niciodată victimelor comportamentului lui organizațional. Boala unui om celebru activează empatie — e un reflex uman real și legitim. Problema apare când empatia față de omul bolnav produce orbire față de conexiunea dintre caracterul omului sănătos și decizia omului bolnav. Jobs a refuzat chirurgia din aceleași motive care l-au făcut să concedieze oameni în lift și să minimalizeze sinuciderile de la Foxconn — convingerea că realitatea e negociabilă, că regulile se aplică altora, că el operează pe un nivel la care constrângerile obișnuite nu au jurisdicție. Toate acestea sunt coerente. Forma pe care le-a luat față de boală e aceeași formă pe care le-a luat față de oameni — aroganța care nu ascultă, refuzul de a accepta că există ceva mai mare decât propria voință, certitudinea că viziunea înlocuiește orice altă formă de cunoaștere.
Conspiranismul medical — pe care Jobs l-a adoptat implicit, chiar dacă nu l-a verbalizat în termenii în care circulă pe forumuri — e convingerea că medicina convențională are interese în menținerea bolii, că tratamentele invazive produc mai mult profit decât vindecările curate, că undeva există cunoaștere suprimată despre vindecare naturală pe care sistemul medical nu o divulgă. E o conspirație cu audiență uriașă — pentru că oferă control acolo unde medicina oferă incertitudine, pentru că face din pacient un rezistent lucid față de un sistem corupt, mai degrabă decât un om bolnav care trebuie să accepte că nu controlează totul. Jobs era un om care nu acceptase că nu controlează nimic în toată viața lui. A nu accepta că nu controlează un cancer era consecința logică a întregii lui filozofii de viață. Filozofia l-a servit extraordinar de bine în toate contextele în care adversarul era o persoană sau o instituție. A eșuat complet în singurul context în care adversarul era celular.
„Jobs a murit la 56 de ani dintr-un cancer pe care medicii îl operaseră cu succes la alți pacienți. Forma lui de cancer are o rată de supraviețuire la cinci ani de peste patruzeci la sută dacă e tratată prompt chirurgical. El a ales sucul de morcovi timp de nouă luni. Iragia acestui calcul nu poate fi performată de nicio dietă.”
Poetic, Jobs față de propriul cancer e imaginea omului care a convins toată lumea că poate zbura și care a sărit din avion fără parașută convins că el e excepția de la gravitație. Gravitația nu a citit prezentarea. Gravitația nu a asistat la lansarea iPhone-ului. Gravitația funcționează la fel pentru vizionari și pentru oameni obișnuiți, pentru miliardari și pentru muncitorii din Foxconn, pentru cei care au câmpuri de distorsionare a realității și pentru cei care nu au auzit niciodată de termenul acesta. Celulele maligne ale cancerului pancreatic au aceeași indiferență față de statut și față de viziune pe care o are gravitația. Jobs a descoperit asta în cei nouă luni de dietă vegană și acupunctură. A descoperit-o prea târziu.
Când a acceptat în cele din urmă intervenția medicală — când fereastra de nouă luni se închisese și tumora progresase și operația care ar fi putut fi curativă în 2003 devenise în 2004 paliativamente insuficientă — Jobs a adoptat toate instrumentele medicinei convenționale pe care le refuzase: chirurgie, chimioterapie, transplant hepatic, tratamente experimentale. Le-a adoptat cu aceeași intensitate și aceeași voință cu care abordase orice altă problemă în viața lui. Nu a fost suficient. Nu pentru că voința nu mai conta — ci pentru că nouă luni de întârziere oferiseră bolii avansul pe care medicina nu îl mai putea recupera. Orgoliul nu metastazează. Cancerul, da. Cancerul a folosit cele nouă luni mai bine decât orice oncolog i-ar fi dorit.
Există o tristețe în episodul acesta pe care seria de față a evitat-o deliberat până acum, pentru că tristețea e umanizantă și umanizarea poate produce mitologie în locul analizei. Dar tristețea e reală și trebuie spusă: că același mecanism care a făcut posibil iPhone-ul, Mac-ul, Pixar, iTunes — acea certitudine absolută că realitatea se pliază pe voința sa — a produs direct moartea lui la 56 de ani. Că talentul și defectul au fost același lucru, că forța și vulnerabilitatea fatală au venit din aceeași sursă, că omul care a schimbat lumea a murit din același motiv pentru care a schimbat-o. Asta e tragedie în sensul exact al termenului — nu dezastru, ci prăbușire produsă de exact trăsătura care defineşte personajul. Aristotel ar fi recunoscut structura. Ar fi notat că hybris-ul are consecințe. Ar fi observat că zeii biologiei sunt mai puțin impresionați de viziune decât boardul Apple.
Oncologul care l-a tratat pe Jobs a declarat ulterior că regretă că nu a insistat mai mult în 2003. Jobs a declarat, conform biografiei lui Isaacson, că regretă că a amânat. Ambele regrete sunt reale și inutile în egală măsură. Tumora a crescut în nouă luni. Sucul de morcovi nu a oprit-o. Acupunctura nu a oprit-o. Dieta vegană nu a oprit-o. Medicina, chemată prea târziu, a încetinit-o. Biologia a câștigat. E singurul adversar pe care Jobs nu l-a convins niciodată de nimic.