sau despre omul care a predicat libertatea individuală și a semnat în secret acorduri pentru a împiedica indivizii să și-o exercite pe piața muncii
Think Different. Două cuvinte. Cea mai celebră campanie publicitară din istoria tehnologiei, lansată în 1997 cu imagini ale lui Einstein și Gandhi și Martin Luther King și Picasso și Muhammad Ali — oameni care au sfidат sistemul, au refuzat conformitatea, au ales libertatea față de convenție. Campania a câștigat premii. A vândut computere. A construit un mit. Și în timp ce campania rula pe ecranele cinematografelor și pe panourile stradale și pe ecranele calculatoarelor, Jobs semna în secret acorduri cu Eric Schmidt de la Google, cu Adobe, cu Pixar, prin care companiile se obligau să nu recruteze reciproc inginerii — acorduri al căror scop explicit era să blocheze artificial mobilitatea forței de muncă și să mențină salariile sub nivelul pe care piața liberă l-ar fi produs dacă inginerii ar fi putut negocia liber cu mai mulți angajatori. Think Different — pentru toți, mai puțin pentru inginerii al căror drept de a gândi diferit despre angajatorul lor fusese eliminat printr-un cartel semnat de vizionari ai libertății la un suc de portocale.
Cartelul de non-recrutare — descris astfel în documentele judiciare care au ieșit la suprafață după ancheta Departamentului de Justiție american — e ilegal în sensul cel mai simplu și mai precis al cuvântului: încalcă Sherman Antitrust Act, legea americană de concurență care interzice înțelegerile între companii care restricționează piața muncii. Nu e o zonă gri. Nu e o practică discutabilă. E un cartel — același tip de înțelegere ilegală pentru care companiile petrolifere primesc amenzi record și pentru care băncile românești au primit recent trei virgulă șaptezeci și trei de miliarde de lei. Diferența e că cartelul salariilor din Silicon Valley a fost orchestrat de oameni cu posterele pe pereții camerelor de cămin ale studenților de la Stanford și MIT și Harvard, oameni care vorbeau constant despre valoarea meritocraţiei și a competiției libere și a inovației dezlănțuite, și care în privat semnau documente pentru a elimina concurența tocmai din zona care îi avantaja cel mai puțin — piața salariilor inginerilor.
„Jobs a predicat piața liberă și a cartelizat piața muncii. A predicat meritocraţia și a semnat acorduri pentru a se asigura că meritul inginerilor nu se poate manifesta pe piața concurențială. Distanța dintre discurs și practică e măsurabilă în dolari — dolarii pe care inginerii nu i-au câștigat pentru că Jobs a decis că nu ar trebui să îi câștige.”
Mecanismul e simplu și elegant în cinismul lui tehnic. Dacă Apple, Google, Adobe și Pixar nu se recrutează reciproc, un inginer angajat la Apple nu poate negocia o ofertă concurentă de la Google ca să obțină o mărire de la Apple — pentru că Google nu îi va face o ofertă. Fără ofertă concurentă, puterea de negociere a inginerului față de Apple e redusă la zero. Inginerul acceptă ce i se oferă sau pleacă la o companie mai mică, mai puțin atractivă, cu resurse mai mici. Apple reține talentul la prețul pe care Apple îl stabilește unilateral, fără presiunea concurențială care ar fi crescut acel preț în condițiile unei piețe libere funcționale. Teoria economică de bază aplicată în sens invers față de cum e predicată public de aceiași oameni care beneficiază de pe urma ei. Piața liberă e minunată când vinde produse. Devine incomodă când cumpără talent.
Pseudo-filozofia libertariană a Silicon Valley — doctrina că piața liberă, nereglementată, produce optimal în toate contextele, că statul trebuie să se retragă din economie, că antreprenorii știu mai bine decât reglementatorul ce e eficient — a funcționat ca fundal ideologic al întregii construcții. Fondatorii Silicon Valley vorbeau libertarian și acționau cartelistă cu o consecvență pe care doar cei care nu au citit documentele judiciare o pot confunda cu incoerență. Nu e incoerență. E o aplicare selectivă a ideologiei: libertate pentru mișcarea capitalului, libertate pentru produs pe piață, restricție pentru mișcarea muncii. Libertarianismul aplicat consistent ar fi cerut exact opusul cartelului — o piață a muncii cât mai liberă, cu cât mai multă mobilitate și concurență pentru talent. Jobs a ales varianta care îl avantaja. A numit-o tot libertarianism. Terminologia acoperă orice dacă ești suficient de carismatic când o folosești.
Ontologic, cartelul de non-recrutare e furtul în forma lui cea mai sofisticată — furtul posibilului. Nu ia ce ai, ia ce ai fi putut câștiga. Nu produce o lipsă vizibilă, produce o abundență artificialmente limitată. Victima nu știe că a fost furată pentru că nu știe la ce ar fi avut acces pe o piață liberă. E un furt fără corp al delictului și fără victimă care să-l raporteze ca atare.
Episodul cu recrutorul de la Google care a încălcat acordul din greșeală e documentat în emailurile judiciare cu o precizie care nu lasă loc interpretărilor. Un recrutor Google a contactat un inginer Apple — probabil fără să știe de acordul secret, probabil în exercitarea normală a meseriei lui. Jobs a aflat. A trimis un email lui Eric Schmidt. Schmidt a trimis email echipei de recrutare. Recrutorul a fost concediat pe loc. Lanțul cauzal e complet și transparent: Jobs — Schmidt — concediere. Recrutorul și-a pierdut jobul pentru că și-a făcut jobul conform descrierii lui — identifica talente și le făcea oferte. Jobs a eliminat omul care tratase piața muncii ca pe o piață liberă. Ironia e că angajatul concediat de Google din cauza lui Jobs a primit exact tratamentul pe care Jobs îl aplicase propriilor angajați de ani de zile — eliminarea imediată pentru o greșeală față de un sistem al cărui caracter ilegal victima n-o cunoștea.
Rețelele sociale și media de tehnologie au acoperit scandalul cartelului cu reticența specifică a unui ecosistem în care subiectul e fondatorul venerabil al industriei care plătește reclamele și angajează jurnaliștii. Ancheta a produs știri. A produs articole. A produs un proces colectiv al inginerilor prejudiciați — aproximativ șaizeci și patru de mii de angajați ai Apple, Google, Adobe și Pixar care au cerut despăgubiri pentru salariile artificialmente supresate. Procesul s-a terminat cu o înțelegere de trei sute optzeci și cinci de milioane de dolari plătită de companii. Suma e considerabilă în termeni absoluți și modestă față de profiturile generate de același talent al cărui preț fusese cartelizat. Inginerii au primit ceva. Jobs nu a trăit să vadă consecințele juridice. Posterul continuă netulburat.
„Sixty-four thousand engineers. Atât de mulți oameni au fost prejudiciați de cartelul salariilor semnat de Jobs și partenerii lui. Șaizeci și patru de mii de oameni care au câștigat mai puțin decât ar fi câștigat pe o piață liberă funcțională. Fiecare dintre ei a asamblat în timp de lucru produsele care l-au îmbogățit pe Jobs. Jobs le-a luat din salariu ca să se îmbogățească mai mult. A numit asta viziune de afaceri.”
Conspirația reală — și o numesc astfel pentru că de data aceasta nu e conspirație ca narațiune ci conspirație ca fapt juridic demonstrat — a funcționat prin emailuri personale între CEO-i, prin acorduri verbale confirmate în scris ulterior, prin sisteme de alertă rapidă când un recrutor viola înțelegerea. Departamentul de Justiție american a investigat. A găsit probe. A impus soluționarea. Apple, Google, Adobe, Intel, Pixar, Intuit au plătit. Documentele au ieșit la suprafață prin litigiile civile ulterioare. Emailurile lui Jobs sunt publice — inclusiv cel în care îi scrie lui Schmidt furios că un recrutor Google a contactat un inginer Apple, și răspunsul lui Schmidt prin care recrutorul e eliminat în câteva ore. Nu e narațiune. E document. E fapt. E cartel documentat orchestrat de vizionarul pe care cultura noastră l-a canonizat cu postere și citate și filme biografice.
Poetic, cartelul salariilor e gardurile invizibile. Nu există gard fizic în jurul inginerului Apple care să îl împiedice să se ducă la Google. Există acorduri secrete care asigură că Google nu îi va face o ofertă. Gardurile invizibile sunt mai eficiente decât cele vizibile — nu produc rezistență pentru că nu sunt văzute, nu produc resentiment față de ceva concret pentru că obiectul blocant nu are formă, nu pot fi demolate pentru că nu există fizic. Inginerul se simte liber. Inginerul e captiv. Distanța dintre sentimentul libertății și realitatea captivității e exact profitul care revine companiei din diferența de salariu. Jobs a construit gardul invizibil cu aceeași atenție cu care a construit interfața iPhone — elegant, invizibil, funcțional, fără niciun element inutil care să distragă atenția de la experiența captivității perfecte.
Există o coerență internă în totalitatea comportamentelor lui Jobs pe care această serie le-a documentat episod cu episod. Cartelul salariilor nu e o abatere de la caractrul lui — e expresia lui cea mai completă în domeniul economic. Același om care fura ideile angajaților și le prezenta ca ale lui a furat posibilitățile angajaților și le-a prezentat ca politică de afaceri. Același om care elimina oamenii care nu performau conform standardelor lui a eliminat recrutorul care performase conform standardelor pieței libere. Același om care nu dăduse nimic societății din miliardele acumulate a organizat un sistem pentru a se asigura că miliardele continuă să se acumuleze prin supresarea salariilor celor care le produceau. Coerența e desăvârșită. E portretul unui om care a decis timpuriu că regulile se aplică altora și care a trăit suficient de mult și cu suficientă putere pentru a demonstra că decizia aceasta era operabilă în aproape orice context — mai puțin în cel al celulelor maligne, dar asta e deja alt capitol.
Think Different a rulat din 1997 până în 2002. Cartelul de non-recrutare a funcționat în paralel cu campania și mult timp după ea. Inginerii care asamblau produsele campaniei câștigau salarii artificialmente supresate de acorduri semnate de fondatorul campaniei. Campania vorbea despre oamenii care schimbă lumea. Cartelul se asigura că oamenii care schimbau lumea nu câștigau cât meritau pentru schimbarea ei. Ironia aceasta nu apare în niciun premiu Cannes Lions. Cannes Lions nu e un festival de ironie. E un festival de publicitate. Distinctions există.
