Există ceva profund obscen în felul în care economia modernă vorbește despre viitor. Totul sună ca un trailer de film SF narat de o voce calmă peste imagini cu drone și copii care aleargă prin câmpuri perfect luminate.
„Sustenabilitate.”
„Disrupție.”
„Scalabilitate.”
„Optimizare.”
„Sinergie.”
Limbajul corporatist seamănă cu un ritual ocult inventat de oameni care au omorât realitatea și acum încearcă să-i ascundă cadavrul sub infografice colorate.
Iar SpaceX reprezintă apogeul acestei estetici: compania care nu mai trebuie să demonstreze că produce profit suficient. Trebuie doar să întrețină permanent halucinația grandorii.
Aici capitalismul devine literatură fantasy pentru investitori.
Acțiunile nu mai reflectă prezentul unei firme. Reflectă intensitatea colectivă a credinței în poveste. Suntem într-un punct atât de delirant încât evaluările bursiere seamănă mai mult cu sesiuni de tarot decât cu matematică economică.
Și extraordinar de poetic este faptul că aceeași civilizație care râde superior de astrologie ia decizii financiare pe baza unor promisiuni despre baze lunare și servere orbitale.
Diferența dintre horoscop și unele pitch-uri din Silicon Valley începe să fie pur estetică.
Astrologul spune:
„Veți întâlni o mare oportunitate cosmică.”
Fondatorul tech spune:
„AI-ul va revoluționa paradigma infrastructurii extraterestre.”
Ambele propoziții produc aceeași reacție chimică în creierul investitorului: dopamină.
Și cât de magnifică este această economie construită pe viitor ipotecat. Sistemul actual nu mai produce bogăție într-un sens organic. Produce evaluări speculative alimentate cu promisiuni recursive.
Practic, capitalismul târziu seamănă cu un casino administrat de poeți paranoici și matematicieni cocați.
Iar omul obișnuit intră fără să vrea în mecanism prin pensii private, ETF-uri și fonduri automate. Devine participant involuntar la un ritual financiar pe care nici măcar nu îl înțelege complet.
Extraordinară formă de democrație economică:
nu alegi compania, compania te alege pe tine.
Și exact aici apare dimensiunea aproape metafizică a problemei. Oamenii nu mai controlează economia. Economia a devenit un ecosistem autonom care își produce propriile zeități, propriile profeții și propriii demoni.
Musk este doar expresia cea mai fotogenică a fenomenului.
Sub el există o infrastructură gigantică de bănci, fonduri, algoritmi, PR, influenceri financiari și canale media care transformă speculația în atmosferă culturală.
Iar presa economică modernă seamănă tot mai mult cu televiziunile ezoterice de la două noaptea. Oameni agitați interpretează semne, grafice și vibrații de piață ca niște preoți care citesc intestinele unui taur sacrificat.
„Sentiment bullish.”
„Momentum pozitiv.”
„Rezistență psihologică.”
Aproape erotic limbajul.
Și totul se petrece într-o lume care începe să semene suspect de mult cu decorul unui film cyberpunk low-budget: chirii imposibile, orașe sufocate, muncă digitalizată, identități fragmentate și miliardari care vor să fugă în spațiu înainte să observe cineva că au transformat planeta într-un open-space anxios.
Poate asta e de fapt marea metaforă a colonizării lui Marte:
nu explorarea cosmosului,
ci evadarea simbolică din responsabilitatea față de Pământ.