despre lista de transplant optimizată, medicina cu două viteze și ultimul act al omului convins că moartea se poate hacks-ui
sau despre cum averea transformă coada egală a morții în problemă logistică rezolvabilă pentru unii și în destin imuabil pentru toți ceilalți
Lista de transplant de organe e unul dintre puținele locuri din societatea americană în care bogăția nu ar trebui să cumpere prioritate — unul dintre rarele spații unde democrația biologică a morții ar trebui să niveleze inegalitățile economice ale vieții, unde gravitatea clinică și compatibilitatea biologică înlocuiesc contul bancar în determinarea ordinii. UNOS — United Network for Organ Sharing — a proiectat un sistem care să fie cât mai aproape de egalitar: cel mai bolnav primește primul, biologia determină ordinea, nu portofoliul de investiții. E o aspirație nobilă construită pe convingerea că există cel puțin un loc în America în care banii nu câștigă. Jobs a găsit că locul acela are găuri logistice pe care banii le acoperă perfect. Le-a acoperit. A primit ficatul. Cineva din Tennessee a așteptat mai mult. Sistemul a funcționat exact cum era proiectat — imperfect și preferențial față de cei cu mijloace, doar mai discret decât alte inegalități din același ecosistem.
Mecanismul e documentat și, în limitele sale tehnice, legal. Pacienții pot fi înscriși simultan pe listele de transplant din mai multe state — această posibilitate există oficial. Diferența e că înscrierea multiplă presupune prezență medicală regulată în fiecare stat, consultații locale, deplasări frecvente, costuri logistice pe care pacientul obișnuit — cel cu un salariu, fără jet privat, fără capacitatea de a cumpăra o a doua proprietate în alt stat strategic ales — nu le poate suporta. Jobs a cumpărat o casă în Tennessee, s-a înscris pe lista locală unde timpii de așteptare erau semnificativ mai scurți decât în California, a mobilizat aparatul medical și juridic și financiar necesar pentru a menține eligibilitatea în ambele state și a primit un ficat la Memphis în 2009 cu o viteză pe care lista californiană nu i-ar fi oferit-o. Totul legal. Totul inechitabil. Distincția dintre legal și echitabil e una dintre cele mai mari și mai sistematic ignorate din întregul edificiu al dreptului american.
„Lista de transplant e egală pentru toți care pot plăti să fie pe mai multe liste simultan. Jobs a putut. Pacientul din Tennessee cu aceleași nevoi clinice și fără posibilitatea de a cumpăra o proprietate strategică nu a putut. Sistemul egalizator nu egalizează punctul de start. Egalizează numai ce vine după punctul de start. Cei care pornesc din locuri diferite ajung în locuri diferite. Jobs a pornit din Tennessee cumpărată.”
Există în acest episod o ironie specială față de toate celelalte din această serie — ironia că Jobs, omul care refuzase medicina convențională timp de nouă luni esențiale și tentase să vindece cancerul pancreatic cu sucuri de morcovi și acupunctură și diete vegane, a folosit medicina convențională cu toată forța ei disponibilă când propriile alternative au demonstrat că nu funcționează și când miza era propria lui viață. Dieta vegană nu pentru transplant. Acupunctura nu pentru ficatul bolnav. Chirurgie la Memphis, protocol medical strict, liste de așteptare optimizate cu precizie juridică și putere financiară. Respingerea medicinei convenționale fusese o poziție filozofică atunci când boala era încă tratabilă și costul erorii era distribuit în nouă luni de deteriorare celulară. Acceptarea medicinei convenționale a devenit politică pragmatică când alternativa era moartea în termen scurt. Filozofia cedase pragmatismului exact când pragmatismul era cel mai costisitor față de alții. Biologia nu negociase cu filozofia. Biologia nu știa că Jobs preferase sucul de sfeclă. Biologia continuase.
Pseudo-medicina holistică — cea pe care Jobs o practicase cu devoțiune în 2003 și o abandonase cu aceeași viteză în 2009 — ilustrează cu precizie clinică paradoxul industriei alternative față de medicina bazată pe dovezi. Industria alternativă oferă control acolo unde medicina convențională oferă probabilități, oferă narațiunea că corpul se vindecă dacă îi oferi condițiile potrivite, că sistemul medical convențional e prea invaziv și prea interesat în dependența pacientului, că undeva există cunoaștere suprimată despre vindecarea naturală pe care farmaciile multinaționale nu vor să o divulge pentru că vindecarea ar închide piața. E o narațiune atractivă și, mai ales, e o narațiunea care nu te obligă să accepți că există lucruri dincolo de controlul tău. Jobs a acceptat narațiunea cu toată convingerea lui caracteristică. Și când narațiunea s-a lovit de ficatul care continua să cedeze indiferent de intenție și indiferent de voință, Jobs a trecut la planul B cu aceeași eficiență corporatistă cu care trecuse la orice alt plan B în cariera lui — a evaluat opțiunile, a ales cea mai eficientă, a mobilizat resursele și a obținut rezultatul, lăsând consecințele pentru alții să le suporte.
Ontologic, un organ de transplant e un bun finit și neproductibil — ficatul donorului nu se scalează, nu se produce în mai multe unități, nu poate fi distribuit la mai mulți pacienți simultan. Fiecare ficat primit e un ficat nevăzut de altcineva. Jobs a primit ficatul. Altcineva l-a așteptat mai mult. Economia organelor e sumă zero în cel mai literal sens posibil.
Mistica miliardatarului care merită să trăiască mai mult — convingerea implicită care organizează prioritățile unui sistem medical imperfect și care lasă portițele pentru cei cu resurse — e poate cel mai onest diagnostic pe care episodul transplantului îl pune sistemului, mai mult decât lui Jobs personal. Jobs a folosit o portiță existentă, legală, accesibilă teoretic oricui și practic accesibilă numai celor cu resurse excepționale. Existența portiței nu e vina lui Jobs — e vina unui sistem care a construit echitate pe criterii medicale și a lăsat neadresată inegalitatea logistică și financiară a accesului la ea. Jobs a exploatat inegalitatea cu eficiența unui om obișnuit să exploateze orice avantaj disponibil. Inegalitatea l-a primit. I-a dat ficatul. A funcționat exact cum era proiectată să funcționeze pentru cei cu mijloacele lui — cu o lipsă de conștiință față de consecințele distributive a cărei sursă nu e malițiozitate, ci structură.
Canalele media au acoperit transplantul lui Jobs cu delicatețea medicală rezervată bolii unui om public — știrea era că Jobs a primit transplant de ficat, că se recuperează, că va reveni la Apple. Contextul — că ficatul a fost obținut înscriindu-se pe liste multiple, că o casă fusese cumpărată strategic în Tennessee, că timpii de așteptare acolo erau mai scurți — a apărut în reportaje de investigație și a dispărut rapid din ciclul mediatic, înecat în fluxul știrilor despre recuperarea lui și revenirea la conducerea Apple și produsele care urmau. Persoana din Tennessee care a așteptat mai mult nu a apărut în nicio știre. Nu are chip public. Nu are dosar de presă. Nu are biografie autorizată. Există probabil. Continuă probabil să existe, sau continuă să aștepte, sau a încetat să mai aștepte în sensul cel mai definitiv al termenului. Nu știm. N-am căutat.
„Persoana din Tennessee care a așteptat mai mult pentru ficatul care a ajuns la Memphis e personajul absent din toată povestea Jobs. Absent din toate poveștile Jobs. Cei afectați de comportamentele lui nu au postere. Nu au biografii autorizate. Există în consecințele viziunii altcuiva și în invizibilitatea propriului destin.”
Conspiraționism medical — în care Jobs însuși naufragiase la diagnosticul inițial cu narațiunea că medicina convențională are interese în menținerea bolii — produce și în cazul transplantului versiuni alternative care circulă pe forumuri anti-establishment. Că sistemul de transplant întreg e corupt, că listele sunt manipulate de bogați și puternici sistematic, că Jobs e doar exemplul vizibil al unui fenomen universal. Versiunea conține un sâmbure documentat — există cazuri de corupție în sisteme de transplant din diverse țări, există dovezi că influența poate distorsiona alocarea în sisteme mai puțin reglementate — și un edificiu exagerat construit pe el. UNOS funcționează cu inegalități structurale de acces, nu cu corupție directă generalizată. Distincția e importantă și mai puțin satisfăcătoare ca narațiune conspiraționistă, pentru că inegalitatea structurală nu are un vinovat clar cu față și corupția are. Oamenii preferă vinovații cu chip. Jobs a avut chip. L-a primit pe copertele revistelor. Sistemul care a permis ce a permis nu are chip. Are statut fiscal nonprofit și un manual de proceduri de trei sute de pagini.
Poetic, lista de transplant e coada la care toți ar trebui să stăm indiferent de statut — coada în care omul fără adăpost și CEO-ul multinaționalei și profesorul și zilierul din Memphis stau în aceeași ordine determinată de gravitate clinică și compatibilitate biologică, nu de contul bancar. E unul dintre rarele locuri unde democrazia biologică ar trebui să niveleze inegalitățile economice, pentru că moartea nu face diferența pe care banii o fac de obicei. Jobs a găsit că democrația biologică are găuri logistice pe care banii le acoperă. Le-a acoperit. A primit ficatul. A murit doi ani mai târziu oricum, de recidiva cancerului, demonstrând că biologia îl tratase egal cu toți ceilalți până la urmă — cu o întârziere de doi ani procurată prin casa din Tennessee și listele multiple, doi ani care au costat pe altcineva timp pe care acel cineva nu l-a recuperat niciodată din propria coadă.
Epilogul acestei serii — care a început cu ideile furate ale angajaților și s-a terminat cu ficatul obținut prin optimizarea listei de transplant, trecând prin cartelul salariilor și amfiteatrul umilinței și plasele anti-sinucidere de la Foxconn și ușa spartă a jurnalistului și backdating-ul și Mercedes-ul fără plăcuță și locul de handicap ocupat zilnic — e că toate aceste episoade provin din aceeași sursă și converg spre același punct. Sursa: convingerea completă și nesupusă vreodată unui test serios că regulile lumii se aplică celorlalți. Că legea e pentru cei fără imaginație juridică. Că lista de transplant e pentru cei fără casă în Tennessee. Că semnul de handicap e pentru cei fără viziune suficientă pentru a-l ignora. Că salariile competitive sunt pentru companiile fără putere de cartelizare. Că jurnaliștii incomozi pot fi pedepsiți cu unități speciale de poliție. Că cancerul se vindecă cu suc de morcovi dacă viziunea e suficient de mare. Că ficatul se obține mai repede dacă ai resurse suficiente pentru a te înscrie pe liste din mai multe state și pentru a cumpăra o proprietate strategică în Memphis.
Antropologic, lista de transplant e testul final al egalitarismului medical — locul unde doctrina că viața fiecărui om are valoare egală se confruntă cu realitatea că unii oameni au mai multe resurse pentru a concura pentru organele disponibile. Jobs a trecut testul în sensul lui personal. Testul sistemului a picat.
Convingerea că regulile nu i se aplică a funcționat impecabil în toate contextele care depindeau de oameni și de instituții umane — pentru că oamenii și instituțiile cedează în fața puterii suficient de mari, pentru că nimeni nu a concediat Jobs pentru parcarea pe locul de handicap, pentru că recrutorul Google a fost concediat la cererea lui Jobs, pentru că managerii Apple au plătit amenda pentru backdating și Jobs nu, pentru că ușa lui Chen a fost spartă și nu s-a întâmplat nimic lui Jobs. Și a eșuat în singurul context care nu depindea de oameni: biologia. Cancerul nu a cedat. A cedat mai lent, cu doi ani de ficat nou cumpărat strategic din Tennessee, dar nu a cedat. Jobs a murit la 56 de ani cu toată puterea și toată averea și tot câmpul de distorsionare a realității intacte, demonstrând că există o limită a optimizabilității — și că limita aceea se numește moarte și că moartea nu a citit niciodată niciun memo de la Cupertino și nu a semnat niciun NDA și nu a ieșit din lift concediată și nu a dat vina pe managerii din subordine și nu a ascultat de dieta vegană și nu a fost impresionată de piscinele de la Foxconn și nu a ales o zi mai bună din calendar prin backdating.
Ficatul din Memphis a funcționat doi ani. Jobs a murit în octombrie 2011. Casa din Tennessee a fost vândută. Lista de transplant din Tennessee continuă. Persoana care a așteptat mai mult a așteptat mai mult. Portița rămâne disponibilă pentru cei cu resurse. Posterul cu Jobs e în continuare pe pereți. Think Different. Biologia gândește la fel pentru toți în cele din urmă. Biologia e singurul adversar al lui Jobs care nu a semnat niciodată un NDA, nu a cedat câmpului de distorsionare a realității și nu a fost impresionat de prezentările de pe scenă. Biologia a câștigat. Biologia câștigă întotdeauna. E singurul fapt din toată această serie despre care Jobs ar fi putut fi de acord, cu condiția să nu îl fi aplicat lui însuși.