Mărţişorul, un mic obiect prins într-un şnur alb cu roşu, este oferit persoanelor apropiate, pe 1 Martie, ca vestitor al sosirii primăverii, primind în ultimii ani, semnificaţii diverse, de la podoabă aducătoare de noroc la simbol al renaşterii naturii. Povestea Mărțișorului. În tradiția românească, mărțișorul este cel care vestește sosirea primăverii, fiind oferit persoanelor dragi, în special de sex feminin, la începutul lunii martie. De acest simbol sunt legate multe legende, dar și obiceiuri românești.
Marţişor 1 martie. În general, femeile şi fetele primesc mărţişoare şi le poartă pe durata lunii martie, ca semn al sosirii primăverii. În Moldova însă, obiceiul este ca fetele să dăruiască mărţişoare băieţilor. Împreună cu mărţişorul se oferă adesea şi flori timpurii de primăvară, cea mai reprezentativă fiind ghiocelul.
În prezent, mărţişorul este purtat întreaga lună martie, după care este prins de ramurile unui pom fructifer. Se crede că aceasta va aduce belşug în casele oamenilor. Se zice că dacă cineva îşi pune o dorinţă în timp ce atârnă mărţişorul de pom, aceasta se va împlini. La începutul lui aprilie, într-o mare parte a satelor României şi Moldovei, pomii sunt împodobiţi de mărţişoare. În Transilvania, mărţişoarele se atârnă de uşi, ferestre, de coarnele animalelor domestice, întrucât se consideră că astfel se vor speria duhurile rele. Mărţişorul este o tradiţie în România, Republica Moldova şi teritoriile învecinate locuite de români sau aromâni. Obiceiuri similare sunt întâlnite în Bulgaria, Albania, Macedonia.
Mărţişoarele se oferă de către bărbaţi tinerelor fete sau doamnelor dar pot fi oferite şi de către fete prietenelor, mamelor, bunicilor. În Moldova se practică obiceiul că fetele să dăruiască la rândul lor mărţişoare bărbaţilor.
Marţişor 1 martie. Este frumos că fiecare mărţişor să reprezinte persoană căreia îi este dăruit… sau urarea care vrea să fie făcută. Un coşar poate transmite bunăstare, trifoiul noroc sau ghiocelul poate exprimă gingăşia.
La începuturile sale mărţişoarele erau purtate la gât sau la mâna, şi erau atârnate de o cordea roşie sau de un găitan compus din două fire răsucite de mătase albă şi roşie, sau dintr-un fir de arnici roşu sau unul din bumbac alb.
Arhive pe etichete: traditie
Mărțișor – tradiții și superstiții. De ce se leagă șnurul de pomi
Răspândit în toate zonele ţării, mărţişorul este pomenit pentru prima dată de Iordache Golescu, iar folcloristul Simion Florea Marian relatează în cartea „Sărbătorile la români” că în Moldova, Muntenia, Dobrogea şi unele părţi ale Bucovinei exista obiceiul ca părinţii să lege, la 1 martie, copiilor lor o monedă de argint sau de aur la gât sau la mână. Moneda, legată cu un şnur roşu, un găitan din două fire răsucite din mătase roşie sau albă sau mai multe fire de argint şi aur se numeşte mărţişor, mărţiguş sau marţ. Mărţişorul era pus la mâinile sau la gâtul copiilor pentru a le purta noroc în cursul anului, pentru a fi sănătoşi şi curaţi ca argintul la venirea primăverii.
În unele zone, copiii purtau mărţişorul 12 zile la gât, iar apoi îl legau de ramura unui pom tânăr. Dacă în acel an pomului îi mergea bine însemna că şi copilului îi va merge bine în viaţă. În alte cazuri, mărţişorul era pus pe ramurile de porumbar sau păducel în momentul înfloririi lor, copilul urmând să fie alb şi curat ca florile acestor arbuşti.
Folcloristul Simion Florea Marian scrie că mărţişorul serveşte celor care îl poartă „ca un fel de amuletă”.
În prezent, mărţişorul este purtat întreaga lună martie, după care este prins de ramurile unui pom fructifer. Se crede că acesta va aduce belşug în casele oamenilor. Se zice că dacă cineva îşi pune o dorinţă în timp ce atârnă mărţişorul de pom, aceasta se va împlini. La începutul lui aprilie, într-o mare parte a satelor României şi Moldovei, pomii sunt împodobiţi de mărţişoare. În Transilvania, mărţişoarele se atârnă de uşi, ferestre, de coarnele animalelor domestice, întrucât se consideră că astfel se vor speria duhurile rele.
Încă trei țări au tradiția mărțișorului
„Practicile culturale asociate zilei de 1 Martie (Mărţişorul)” au fost înscrise pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii, într-un dosar comun cu Republica Moldova, Macedonia de Nord şi Republica Bulgaria, la 6 decembrie 2017, prin votul Comitetului Interguvernamental al UNESCO pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, reunit în cea de-a XII-a sesiune, pe Insula Jeju din Republica Coreea, în perioada 4-9 decembrie 2017.
Site-ul ich.unesco.org precizează că la această practică participă toţi membrii comunităţii, indiferent de vârstă, contribuind astfel la coeziune socială, schimburi între generaţii şi interacţiune cu natura, promovând diversitatea şi creativitatea. Înscrierea Mărţişorului pe această listă, într-un dosar comun cu alte trei ţări, atestă valoarea universală a practicilor culturale asociate zilei de 1 martie şi importanţa acestora în tezaurul cultural mondial.
Cât timp se poartă mărțișorul
În general, femeile şi fetele primesc mărţişoare şi le poartă pe durata lunii martie, ca semn al sosirii primăverii. În Moldova însă, obiceiul este ca fetele să dăruiască mărţişoare băieţilor. Împreună cu mărţişorul se oferă adesea şi flori timpurii de primăvară, cea mai reprezentativă fiind ghiocelul.
În trecut, mărţişorul se dăruia în prima zi a lunii martie, înainte de răsăritul soarelui, copiilor şi tinerilor, fete şi băieţi deopotrivă, şi se purta la mână. Ion Ghinoiu aminteşte că, după unele tradiţii, mărţişorul începea să fie purtat de la apariţia pe cer a Lunii Noi, în cursul lunii martie, şi nu de la 1 martie. Pe lângă semnificaţia calendaristică, acesta era oferit şi pentru asigurarea sănătăţii, a belşugului şi a frumuseţii pe tot parcursul anului, fiind purtat până la Măcinici (9 martie), Armindeni (1 mai), Florii sau până la înfloritul pomilor fructiferi, a viţei-de-vie, a măceşilor sau a trandafirilor, această durată variind în funcţie de zona etnografică.
Tradiţia Mărţişorului este o dovadă a existenţei acestui obicei pe meleagurile româneşti, încă din timpuri străvechi. El nu este, însă, întâlnit, numai în zonele locuite de români, ci în întreg spaţiul balcanic, având acelaşi rol simbolic de alungare a iernii şi de întâmpinare a primăverii.
martisor traditie romana
Matronalia, în antichitate, după vechiul calendar roman, se celebra la 1 Martie, care era prima zi de primăvară şi prima zi a Anului Nou – o sărbătoare a “matroanelor”, adică a soţiilor cetăţenilor romani şi a mamelor (mater familias), denumire dată, în semn de respect, femeilor căsătorite din aristocraţia romană (conotaţia ironică a cuvântului “matroană” intervenind târziu, în epoca modernă). Sărbătoarea era dedicată, de asemenea, Romei, primăverii si copiilor.
La sărbătoarea Matronalia (sau Matronaliile) participa şi zeul Marte, în semn de recunoaştere a reconcilierii dintre romani şi sabini, după legendarul eveniment al “Răpirii sabinelor”, despre care izvoarele latine spun că ar fi avut loc în timpul domniei lui Romulus. După întemeierea Romei şi popularea cetăţii cu bărbaţi, romanii – afirmă legendele – ar fi invitat la sărbătoarea “Consualia” poporul sabinilor, răpindu-le pe femeile nemăritate, ceea ce a condus la un lung război între cele două popoare, încheiat printr-un acord prin care se recunoştea sabinilor cetăţenia romană, iar suzeranul lor, Titus Tatius, a fost acceptat la conducerea Romei.
În acelaşi timp, chiar denumirea lunii martie vine de la Zeul roman Mars (Marte), zeu al războiului, dar şi al renaşterii naturii, protector al muncilor agricole şi al recoltelor, fondator şi ocrotitor al Romei, tatăl gemenilor Romulus şi Remus, rezultati din căsătoria cu vestala Rhea Silvia, preoteasă a zeiţei focului domestic, Vesta
La romani, 1 martie, când se celebra Matronalia, însemna şi aniversarea inaugurării templului lui Junon (Iunona, de la latinescul “iuventus” – “tinereţe”), cea mai importantă zeitate feminină, regină a zeilor, protectoarea căsătoriilor şi a fecundităţii. Era numită şi “Lucina” (“cea care aduce nou-născutul la lumină”), pentru că ajuta femeile la naşteri. De asemenea, Iunona patrona fiecare primă zi a fiecărei luni (calende), deci şi prima zi din martie.
Cu prilejul sărbătorii Matronalia, Iunona era onorată cu flori aduse la templul construit pe una dintre cele şapte coline ale Romei. Femeile romane primeau, în această zi, cadouri şi bani de la soţii lor, apoi se îndreptau spre templul Iunonei, împodobite cu coroniţe de flori, pe care le depuneau la templu. Soţii, la rândul lor, se rugau pentru sănătatea şi fericirea nevestelor, iar acestea serveau masa sclavelor, aşa cum si bărbaţii îşi serveau sclavii la sărbătoarea Saturnaliilor (în decembrie, la începutul festivităţilor dedicate zeului Saturn).
Matronalia se mai numea şi “Kalendae feminarum” (Calendele femeilor), adică ceea ce numim astăzi “Ziua femeii”. Interesant este faptul că, în antichitatea latină, in luna martie, pe lângă Matronalia, se mai celebrau alte două zeităţi feminine – Vesta, zeiţă a familiei, a căminului, şi Anna Perenna (“Marea Mamă”, zeiţă a timpului), sărbătorită la 15 martie, împreună cu Jupiter (Jupiter Optimus Maximus), zeul suprem.
Aşadar, faptul că prima lună a primăverii, începând chiar cu 1 martie, este dedicată femeii nu este o invenţie a timpurilor moderne, ci se circumscrie unui arhetip al feminităţii, pe care subconştientul colectiv l-a conservat, chiar dacă, astăzi, cei mai mulţi ignoră aceste rădăcini arhaice ale sărbătorilor şi chiar dacă ziua de 8 Martie, de exemplu, este o sărbătoare laică, declarată ca “Ziua Femeii”, la iniţiativa unei jurnaliste, militantă socialistă, Clara Zetkin, în lupta pentru emanciparea femeilor.
….
Calendarul roman timpuriu desemna ziua de 1 martie (Martius, lună numită după zeul roman Marte) ca fiind începutul Anului Nou. Calendarul avea 10 luni, începând cu luna martie. Calendarul din acea perioadă se baza pe sezon, iar luna martie era începutul sezonul de plantare. Prin urmare, a fost aleasă drept prima lună a anului.
Faptul că noul an începea odată cu luna martie se reflectă încă în unele dintre denumirile lunilor. Septembrie până în decembrie, lunile noastre de la a noua la a douăsprezecea, au fost poziționate inițial ca fiind lunile a șaptea până la a zecea (septem înseamnă „șapte” în latină, octo este „opt”, novem este „nouă”, iar decem este „zece”).
Prima dată când Noul An a fost sărbătorit în data de 1 ianuarie a fost la Roma, în anul 153 î.Hr. De fapt, luna ianuarie nici măcar nu a existat până în jurul anului 700 î.Hr., când cel de-al doilea rege al Romei, Numa Pontilius, a adăugat în calendar lunile ianuarie și februarie.
Noul an a fost mutat din martie în ianuarie deoarece acesta era începutul anului civil, luna în care cei doi consuli romani nou aleși – cei mai înalți oficiali ai republicii romane – își începeau mandatul de un an. Dar această dată a anului nou nu a fost întotdeauna respectată cu strictețe și pe scară largă, iar noul an era încă sărbătorit uneori în data de 1 martie. În anul 46 î.Hr. Iulius Caesar a introdus un nou calendar, care se baza pe mișcările soarelui. Acesta a reprezentat o mare îmbunătățire față de vechiul calendar roman, care era un sistem lunar ce devenise extrem de imprecis de-a lungul anilor. A fost proiectat de către Sosigenes din Alexandria, un astronom și matematician care a propus un calendar de 365 de zile cu un an bisect la fiecare patru ani.
…..
Mitul „Baba Dochia” şi Mărţişorul
Potrivit lui Ion Ghinoiu, toate tradiţiile despre Dochia întăresc ideea că, la români, anul este structurat pe eterna opoziţie a contrariilor: lumină-întuneric, vară-iarnă, cald-frig, fertilitate-sterilitate, viaţă-moarte. De asemenea, profesorul Ghinoiu arată că, în legendele Dochiei, sunt amintite fără excepţie vara şi iarna. De altfel, fragii sunt un simbol al anotimpului cald, deoarece se coc vara, nu primăvara.
Unele legende despre Dochia vorbesc despre fragi. În una dintre ele, Baba Dochia apare ca o soacră rea care îşi trimite nora de 1 martie la munte, după fragi. Dumnezeu îi dă fetei o mână de fragi, Dochia crede că a venit primăvara, îşi pune nouă cojoace, unul peste altul, ia oile şi urcă la munte. Aici, vremea este capricioasă, mai întâi se face cald şi Dochia îşi aruncă cojoacele. Apoi vine frigul şi baba, împreună cu oile, îngheaţă. Cu timpul, sloiurile s-au prefăcut în piatră. Acestea ar fi Babele de azi din Bucegi.
După unele tradiţii, firul Mărţişorului ar fi tors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte.
Mărţişorul în vechime
Primele mărturii ale existenţei mărţişorului în spaţiul românesc sunt mai vechi de 8.000 de ani, după cum au relevat săpăturile arheologice. Primele mărţişoare găsite erau pietre mici de râu vopsite în alb şi roşu, înşirate pe aţă, care se pare că se purtau la gât. Culoarea roşie semnifica focul, sângele şi soarele şi era atribuită femeii – deci vieţii. Albul, semnificând albul norilor şi limpezimea apelor era asociat cu înţelepciunea masculină. Şnurul mărţişorului semnifica tocmai împletirea inseparabilă a celor două principii, feminin şi masculin.
După unele informaţii etnografice, cele două fire răsucite ar fi semnificat iarna şi vara, iar de ele se agăţa o monedă de aur, argint sau din alt metal. În vechime se pare că şnurul se împletea din lână albă şi neagră, fără a i se adăuga monede sau alte obiecte artizanale. În unele accepţiuni, şnurul bicolor al mărţişsorului, ca obiect cultic, reprezenta funia anului, care aduna săptămânile şi lunile în anotimpurile de bază ale Calendarului popular – iarna şi vara. Acest şnur era făcut cadou la 1 martie, în ziua Dochiei, început de An Agrar.
Răspândit în toate regiunile ţării, se pare că Mărţişorul este pomenit pentru prima dată de Iordache Golescu. Folcloristul Simion Florea Marian arată că în Moldova şi Bucovina mărţişorul consta dintr-o monedă de aur sau de argint legată cu un şnur alb şi roşu la gâtul copiilor. Era credinţa că portul mărţişorului face ca aceştia să aibă noroc. Fetele îl purtau timp de douăsprezece zile la gât, după care-l prindeau în păr şi-l ţineau astfel până la sosirea berzelor sau până ce înflorea primul pom. După aceea, cu şnurul legau creanga pomului, iar cu banul respectiv îşi cumpărau caş, pentru ca tot anul sa le fie faţa frumoasă şi albă.
La sfârşitul secolului al XIX-lea, mărţişorul era primit de copii, fete şi băieţi deopotrivă, de la părinţi, în dimineaţa zilei de 1 martie, înainte de răsăritul soarelui. De firul mărţişorului se agăţa o monedă metalică de argint sau aur şi se purta la mână, prins în piept sau agăţat. În funcție de zona etnografică, el era scos la o anumită sărbătoare a primăverii (Măcinici, Florii, Paşte) sau la înflorirea unor arbuşti şi pomi fructiferi, şi agăţat de ramurile înflorite. Se credea că purtătorii mărţişorului nu vor fi pârliţi de soare pe timpul verii, că vor fi sănătoşi şi frumoşi ca florile, plăcuţi, drăgăstoşi, bogați şi norocoși, feriţi de boli şi de deochi. Aromânii puneau mărţişorul în ajunul zilei de 1 martie, adică în seara zilei de 28 sau 29 februarie.
Originea Mărţişorului
Mărţişorul este un obicei specific românesc, pe care nu îl regăsim la alte popoare. În timp, tradiţia mărţişorului a fost preluată şi de alte populaţii de la sud de Dunăre. Astăzi, obiceiul este deosebit de răspândit şi la vecinii bulgari. Copacii din ţara vecină sunt plini de şnururi alb-roşii primăvara. De altfel, şi la noi, în mod tradiţional, după ce nu se mai poartă, mărţişorul sau măcar şnurul acestuia se agaţă într-un copac înflorit.
Obiceiul dăruirii mărţişorului este moştenit de la daci şi romani şi îşi are originea în credinţele şi practicile agrare.
Mărţişor, numele popular al lunii martie, este de origine latină – Martius. După vechiul calendar roman, 1 martie era prima zi din an, în care se celebra Matronalia. În această zi aveau loc serbările lui Marte – zeul forţelor naturii, al primăverii şi agriculturii, ocrotitor al câmpului şi turmelor. La vechii traci, aceleaşi atribute le avea zeul Marsyas Silen, inventatorul fluierului, al cărui cult este legat de glia maternă şi de vegetaţie. Acestui zeu îi erau închinate sărbătorile primăverii şi ale fecundităţii naturii. Se pare că sărbătoarea romană a matronaliilor s-a suprapus în spaţiul românesc peste echivalentul local al acesteia, Baba Dochia, personaj tradiţional care îşi are originea în vechiul cult al Marii Mame.