La început a fost automobilul electric. Apoi tunelul. Apoi Marte. Apoi creierul conectat la cloud. Apoi maimuța cu cip în cap. Apoi robotul care urma să-ți care sacoșa și să-ți spele geamurile. Acum avem datacenter-ele cosmice și fabrica de sateliți pe Lună. În ritmul ăsta, până în 2035, Elon Musk o să anunțe probabil prima mănăstire blockchain pentru călugări cuantici și primul afterlife-as-a-service găzduit pe orbită joasă.
America corporatistă a produs ceva ce Evul Mediu nici măcar nu și-a permis să viseze: un profet cu acțiuni listate la bursă. Un Mesia cu stock options. Un guru al transcendenței tehnologice care vorbește despre colonizarea lui Marte exact cum vorbește un samsar despre Golf 4 diesel adus din Germania: „merge impecabil, boss, puțin praf pe aripă, în rest e țiplă”.
Iar mulțimile cred. Dumnezeule, cât cred.
Nu pentru că oamenii ar fi proști. Asta e explicația comodă și leneșă. Oamenii cred fiindcă trăim într-o epocă în care speranța a fost externalizată către marketing. În trecut aveai religie, comunitate, mitologie, vecini, familie, poezie, poate chiar revoluție. Astăzi ai keynote-uri cu LED-uri albastre și un miliardar care îți spune că peste douăzeci de ani vei bea cafea pe Marte, în timp ce chiria îți consumă 70% din salariu și dentistul a devenit obiectiv financiar pe termen lung.
Silicon Valley n-a ucis religia. A cumpărat-o, i-a făcut rebranding și i-a pus abonament lunar.
Musk vorbește despre spațiu exact cum vorbeau alchimiștii medievali despre piatra filozofală. Cu aceeași combinație magnifică de pseudoștiință, promisiune și spectacol mistic. Numai că alchimiștii măcar aveau decența să poarte robe. Ăștia poartă tricouri negre și dau interviuri în podcasturi unde oameni foarte bogați se prefac că sunt rebeli pentru că fumează trabucuri și spun „bro”.
Și ce extraordinară este noua magie corporatistă: dacă repeți suficient de des un delir tehnologic, Wall Street îl transformă în evaluare de trilioane.
Nu contează că Hyperloop-ul a murit precum un pește tropical uitat pe calorifer. Nu contează că robotaxiurile promise în 2019 există astăzi într-un număr comparabil cu unicornii sau cu politicienii modești. Nu contează că omul care promitea Marte pentru începutul anilor ’20 încă explodează prototipuri în Texas ca un adolescent bogat care a descoperit artificiile.
Important este ritualul.
Important este extazul colectiv.
Important este să existe suficientă lumină pe scenă cât să nu se vadă fisurile din decor.
Pentru că Musk nu mai vinde tehnologie. A depășit faza asta. El vinde sens metafizic pentru o civilizație epuizată spiritual. Omenirea occidentală nu mai știe de ce există, așa că se agață disperată de ideea că măcar vom deveni specie multiplanetară înainte să murim de burnout și anxietate financiară.
Marte a devenit noul Rai pentru ateii corporatiști.
Iar IPO-ul SpaceX seamănă suspect de mult cu vânzarea medievală de indulgențe. Doar că acum nu mai cumperi iertarea păcatelor. Cumperi participare la viitor. Cumperi senzația că faci parte din epopeea cosmică a omenirii, chiar dacă în realitate ești doar un pensionar canadian al cărui fond de pensii a fost obligat algoritmic să bage bani într-o companie evaluată la de aproape o sută de ori veniturile ei.
Extraordinară epocă.
În Evul Mediu oamenii cumpărau moaște. Astăzi cumpără hype.
Diferența tehnologică e uriașă. Structura psihologică e identică.
Și cât de fascinant funcționează mecanismul acesta al adevărului flexibil. Dacă un om obișnuit promite timp de cincisprezece ani lucruri care nu se întâmplă, devine mitomanul familiei. Dacă un miliardar face asta în fața camerelor și pune randări spectaculoase pe ecran, devine vizionar.
În fond, capitalismul târziu are nevoie permanentă de miracole. Sistemul actual nu mai poate produce suficientă speranță materială pentru mase, așa că produce halucinații futuriste. E mai ieftin.
Mai ales când piața bursieră a devenit un soi de astrologie financiară pentru oameni cu MBA.
Acolo nu mai contează prezentul. Contează profeția. Contează narațiunea. Contează vibrația cosmică a acțiunii. Contează dacă investitorii „cred în poveste”.
Și povestea lui Musk este perfectă pentru o civilizație care confundă tehnologia cu mântuirea.
Omul promite că ne duce pe Marte, în timp ce Pământul începe să semene cu o stație de autobuz după apocalipsă: chirii imposibile, orașe sufocate, generații depresive, algoritmi care decid realitatea, muncă alienantă și o clasă politică atât de mediocră încât pare generată automat de un AI cu resentimente.
Așa că publicul privește spre cer.
Exact cum făceau țăranii medievali în timpul ciumei.
Doar că acum steaua de pe boltă poartă logo.