Astăzi o voi prezenta în Conul de Lumină pe Corina Dașoveanu și ma voi axa desigur mai mult pe activitatea literară deși Corina este extrem de activă ca actor cu reprezentații și premii câștigate și jurnalist de cultură.

Câteva repere biografiace
Data și locul nașterii : 4 decembrie 1967, Corabia, județul Olt
Domiciliul actual : Slatina, judetul Olt
Profesia : – profesor de limba și literatura română, licențiat al Facultății de Litere, Craiova
– poet
– actor
– redactor secțiunea de literatură a revistei COOLTARTIS
-membru UZPR

Cărți publicate:
„aripă de pandoră”, Editura Hoffman, 2024, volum de poezii, trilingv (română/engleză/franceză), traducere în limba engleză – prof. univ. Cristian Săileanu, traducere în limba franceză – prof. univ. Sorin Barbul
„joi 4” – Editura Alana, 2023, volum de poezii
“sânge-mă”, Editura Hoffman, 2020, volum de poezii, prefață prof. C. Voinescu
“antifericire cu aripi”, Editura Eurostampa”, 2018, volum de poezii, prefață Eugen Pohonțu
“îmi iau pantofii, sufletul, rujul, dispar”, Editura Rafet, 2017, volum de poezii, prefață Daniel Dăian
A colaborat cu grupaje de poezii la următoarele publicații:
„Hyperion”, “Caligraf”, “Acolada”, “Banchetul”, „Urmuz”, “Oltart”, “ Revista Nouă”, “ALTculture”, “Tecuciul literar-artistic”, “Boema”, „Sintagme literare”, “Literadura”, „Meridian Cultural Românesc”, “Scorpion”, “Ante Portas”, “Parnas XXI”, “Cafeneaua literară”, “Poezii Diaspora” etc.

Premii și distincții pentru activitatea literară:
Marele Trofeu – Concursul Național de Poezie „Ion Stratan”, 2019, ediția a II-a, secțiunea „publicați”, președintele juriului George Roca.
Premiul I la Concursul Național „Poezia – oglinda sufletului”, ediția a IV-a, 2018, cu publicarea volumului „antifericire cu aripi”, președintele juriului Geo Galetaru.
Premiul VICTOR FRUNZĂ la Festivalul Internațional de Creație Literară TITEL CONSTANTINESCU, ediția a X-a, 2017, cu publicarea volumului „îmi iau pantofii, sufletul, rujul, dispar”, președintele juriului Mioara Bahna.
Premiul al II-lea la Concursul Național de Poezie „Ion Stratan”, secțiunea debut, 2017 (premiul I neacordat), președintele juriului George Stanca.

Poezia Corinei Dașoveanu  se distinge în peisajul liric contemporan printr-o formulă estetică puternic interiorizată, plasată la granița dintre confesiune viscerală, elegie și un senzorialism atent controlat.

​Trăsăturile fundamentale ale operei sale poetice pot fi structurate prin următoarele axe tematice și stilistice:

​Dialectica stărilor opuse: „antifericire” și zbor

Creația sa — reflectată reprezentativ în titlul volumului de debut, antifericire cu aripi — construiește o poetică a paradoxului. Termenul de „antifericire” nu indică pură suferință, ci o stare de luciditate dureroasă, un spațiu al dorului neconsumat sau al neîmplinirii cathartice. Aripile devin metafora nevoii continue de evadare și transcendent, oferind o dinamică tensională între gravitația afectivă și zborul liric.

​Senzorialitate și metaforică plastico-vizuală

Lirismul Corinei Dașoveanu se bazează pe o rețea bogată de imagini tactile, vizuale și cromatice. Corpul, lumina, umbrele și elementele naturii (apa, anotimpurile) sunt transpuse în metafore plastice care materializează emoția. Trăirile interioare nu rămân la stadiul de concepte abstracte, ci devin palpabile: tăcerile au textură, iar absența are greutate.

​Feminitatea, vulnerabilitatea și alteritatea

Vocea lirică explorează dimensiunile identității feminine, ale căutării de sine și ale relației cu Celălalt. Teme precum iubirea, nostalgia, memoria sau trecerea timpului sunt abordate dintr-o perspectivă a fragilității asumate. Vulnerabilitatea nu este privită ca o slăbiciune, ci ca singura cale de acces către autenticitate și comunicare profundă.

​Tonul confesiv și economia verbală

Discursul poetei evită artificiile retorice excesive sau ostentația prozodică. Construcția textelor mizează adesea pe poezia de notație, pe un ritm interior adaptat stării de spirit și pe o frazare condensată, în care tăcerile dintre versuri poartă o încărcătură la fel de mare ca cuvintele propriu-zise.
​Atât în volumul antifericire cu aripi, cât și în poeziile publicate ulterior în revistele literare (Arca, Caietele NORR), Corina Dașoveanu își menține o voce singulară, originală și memorabilă prin intensitatea emoțională și rafinamentul imagistic.
Două teme fundamentale care traversează volumele Corinei Dașoveanu sunt corpocentralitatea senzorială și poetica tăcerii/absenței:

​Corpocentralitatea senzorială și vulnerabilitatea organică
​În poezia Corinei Dașoveanu, emoția nu rămâne un concept abstract, ci se transpune direct în elemente de anatomie poetică (sânge, piele, carne, aripi). Corpul devine o hartă a trăirilor și un vehicul al vulnerabilității:
​Contopirea fizicului cu afectul: Iubirea, suferința și dorul au textură, greutate și proiecție fizică. Pielea devine o graniță permeabilă între eul interior și lumea exterioară.

​Metaforica tăieturii și a sacrificiului: Așa cum o arată titlul-imperativ sânge-mă sau versurile în care aripile sunt simțite „ca niște lame de ras sub piele”, suferința este privită ca un act de curățare și de autenticitate absolută. Trupul este gata să fie consumat sau transformat pentru a ajunge la esența trăirii.
​

Poetica tăcerii, a părăsirii și a absenței
​A doua axă majorează sentimentul de izolare și modul în care eul liric relaționează cu golul lăsat de Celălalt sau de trecerea timpului:
​Tăcerea ca haină și refugiu: Tăcerea nu reprezintă o simplă lipsă a cuvintelor, ci o prezență palpabilă, aproape obiectuală („tăcerea e singurul lucru / pe care îl mai pot purta”, „mă îmbrac / în fiecare seară”). Ea protejează, dar în același timp izolează.
​Gesticulația retragerii și a anonimatului: În volume precum îmi iau pantofii, sufletul, rujul, dispar, desprinderea se face printr-un ritual al lucrurilor simple, cotidiene. Plecarea sau dispariția pe un „drum de fum” marchează refuzul de a mai purta povara amintirilor care doar reactivează durerea.

două  poeme

───

lumea se strângea.
nu mai era loc de contemplare,
nici de un pahar cu shakespeare
nu mai era loc.
noi treceam cu niște tipare în mână,
veneam de la o librărie de seară
și ne certam cu constructorii de felinare.
aveau dureri in piept
și tușeau lumina.
din mari edificii
ieșeau unii bocanci fără bacalaureat
și strigau după noi
că ne curg zdrențele din cărți.
din urmă se apropia frigul
și alții întindeau pe oraș adevăruri scurte.
doar noi aveam datorii de dragoste,
care s-ar putea traduce prin daruri,
pentru că, nu-i așa?,
dragostea
e un moș crăciun
pentru adulți.

───

lucram la câteva orizonturi neterminate
într-un atelier vechi.
mai mirosea a soare în jur
și asta nu era în regulă.
curând
trebuia să pun în geam sfârșitul.
apoi aș fi plecat
să așez monede cu pajura-n jos
pe străzi superstițioase.
auzisem că se caută noroc
prin orașul ăsta triunghiular.
atunci a intrat Serafim.
ne mai iubisem cu gândul cândva…
eu îi deschideam dimineața
cu o linguriță în plus de dragoste-n ceai,
el îmi lăsa mie ultima umbră
pe buze…
la un moment dat voiam
să caut o cabină albastră de telefon
să îl sun cu mulți ani în urmă
să îi spun să nu găsească niciodată
în viitor
un atelier vechi
de orizonturi neterminate…
va fi fiind acolo o femeie
prea închisă în literele sale
și-ar putea să îl doară prea mult
iubirea ei fără evadare…
… îmi trec ideile ca niște degete
care mai miros încă a soare
prin părul aproape lung de gânduri
al lui Serafim.
îmi pune în palmă o blândețe
și-mi spune că a găsit-o cu pajura-n jos.
rămânem până dimineață
în dragoste…
ascuns.