Poezia lui Marius Conu se prezintă cititorului ca o poezie a imaginilor interioare, iar volumul „Regresia lui A” poate fi văzut ca o surpriză a descoperirii unor sensuri profunde: între mine și voi / acest indecent sunet / care înghite / opac / toate sonoritățile / lumii… // ca un tunel / vătuit în care și eu / mă voi prăbuși / mai înainte / de a rosti… // un nume / lucrului (pag. 25). Senzitivă, puternică și inițiatică, lumea poetică a lui Marius Conu e di-stanțată de rostirea obișnuită, dar așezarea/ordonarea alfabetică este exemplară ca ordine a gândirii, lăsând să transpară indelungate meditații. Și dacă “Regresia lui A” poartă în debutul volumului –anabis – vibrațiile sunetului primordial A, înveșmântat poetic în trăiri și experiențe dintre cele mai diverse, în celelalte părți ale volumului (di-stanțe de rostire – Nostalgia, Amintirea, Marea plecare) aflăm un drum al întoarcerii ce se cere continuat: Zic: / între două puncte / diferite / al treilea este / ca o naștere, viu… // ca o rostire: // A(pag. 34). O poezie a unei respirații ce se zbate necontenit, pulsând viața între dragoste și renunțare: Singurul oficiant, / care te mai / poate / comemora, prietene… / păstrător al relicvelor tale sfinte… // al singurelor tale / clavicule… / preot al arcanelor gândirii; / inițiator al tainelor / regalelor tale moaște // și împărtășitor al strălucitorilor / corpusculi, născuți / din împreunarea trupului tău / cu viermele apei… // prin mine, prin sângele / ce mă cuprinde / exiști! (pag. 83,XIX).
Cuvintele își caută starea rostirii prin ființa lui Marius Conu; vibrația lor este aceea primordială, a sensului dintâi, strunit în ciclicități – trepte personale (a se vedea opinia lui N. Stănescu despre cuvânt ca sferă): Văd prin și / cu tine. // Aproape am fost / ispitit, / de frumusețea ta / vie, / să te rostesc (pag. 61, s). Poezia lui Marius Conu pare că sfidează curentele, fiindu-și sie însăși un curent propriu, în care gândirea își dă mâna cu simțirea. Durerea este soră bună cu extazul și căderea, la fel cum trupul este vehiculul conștientizării de sine: numere ale suferinței, / existențe eterne / agonizante / în lipsă de carne…// numai senzația / nu și țesutul… / suferim aici-acum / fluid-continuu, // Agonia (pag. 91, trei). O gândire la fel de sine stătătoare ca lumea ideilor, un semn al maturității creatoare dar și al unei continue explorări. Un explorator al unei bogate lumi interioare pentru care poezia e o (posibilă, ca și desenul) interfață cu lumea exterioară, având frumusețea căutării fără sfârșit, profund transformatoare a conștiinței.
Marius Conu își descoperă cuvintele în cosmosul interior al ființei sale, părând a reaminti că sunt om și nimic din ce e omenesc nu îmi este străin. Demne de apreciere sunt ilustrațiile volumului al căror autor este, purtând aceeași unică notă personală
CP.Popescu
In afara cuvintelor şi interioritatea fiinţei
Orice cuvȃnt de incheiere trebuie să explice puţin substratul cărţii,sensul ei lăuntric , ceea ce, in mare măsură, a inţeles fiecare cititor in parte , ce l-a determinat pe autor să o scrie si care a fost miza acesteia.
De ce regresie şi de ce tocmai “a”?
“A” este cea dintai formă sonoră deexprimare a vieţii. In “A” se regăseşte oricare el sau ea. Asemenea accentelor din limbile asiatice, ‘’A’’-ul cunoaşte multe semnificatii in funcţie de modul in care este pronunţat. Prin “A” ne intoarcem la primordial, la inceputurile noastre, privim inapoi spre tot ceea ce a fost.
Abtracţionismul (intenţionat şi fundamental) lui Marius Conu duce poezia inspre o cunoaştere bizară a fiinţei , este mai inainte de a definii rostirea prin chiar rostire insăşi. Poezia lui Marius nu o citeşti pur si simplu, o auzi, o simţi. Şi cȃnd crezi că te-ai rătăcit in cuvinte ţi se şopteşte esenţa. Inainte de cuvȃnt exista şoapta,inapoi strigătul , iar poeziile lui Marius Conu se citesc numai in şoapte mirosind a strigăte. Poezia lui Marius are o putere aproape orgasmică, reuşind prin felul sacadat să exploreze orice sentiment. Faptul că autorul nu descrie şi nu scrie in cuvinte sau imagini clasice demonstrează că Marius este un artizan al cuvintelor.Meşteşug căutat , grefat firesc pe o angoasă exploratorie a exprimării.Explorarea dinamică a limitelor cuvȃntului. Talentul lui Marius nu este afişat numai prin imaginile create de poeziile sale, ci şi prin desenele care ilustrează cartea. Titlurile nici nu mai contează in fluenţa intensă pe care poeziile o transmit. De aceea, autorul nici nu a simţit nevoia să le ofere un titlu de sine stătător. Precum ne-a obişnuit şi in primul său volum de poezie, Confesiunile răului gȃnditor, Marius preferă cifrele sau literele in cadrul unor cicluri de poezii care probabil inglobează un stadiu al vieţii artistului , conferindu-i in felul acesta un inţeles indepărtat şi armonic , misterios , aproape magic.
„a…
se consideră el
ca
fiind
o figură finită…
o limită prin sine a tuturor
celorlalte limite…”
Lumea lui Marius se află intr-o altă dimensiune, una a visării. Este greu să explici raţional ceea ce simte sau gȃndeşte Marius. Poezia lui acţionează pe dinăuntru. Inchizi ochii şi simţi atingerile unor cuvinte cu o rezonanţă greu de descris.
Am fost foarte fericită să aud că Marius va publica in sfȃrşit poeziile. M-a surprins mereu ritmul sacadat al scrierilor sale şi mai ales felul in care compune poezii pe loc, la urechea unei femei.
Cu siguranţa cititorii nu ii vor permite lui Marius să se oprească la acest al doilea volum şi ȋl vor forţa să mai publice. Iar el, ca un maestru al cuvȃntului şi expresivităţii nu va rămȃne niciodată fără muze… spre ȋncȃntarea noastră, a tuturor admiratorilor săi.
Andreea Alexandra Vraja
Member of ASJC Romania
Descriere
